Sunday, February 1, 2026

Efectul atacului rusesc asupra sistemului energetic al Ucrainei: Kievul DUBLEAZĂ importurile de electricitate

“Astăzi, la solicitarea Ucrainei, a fost deja efectuată furnizarea de energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia”.

Asistenţa de urgenţă va fi de asemenea acordată seara, în timpul orelor de vârf de consum de electricitate.

Într-un comunicat separat, operatorul reţelei de electricitate din Ucraina, Ukrenergo, a indicat că se aşteaptă joi la un deficit semnificativ de electricitate.

“Consumul industrial va fi limitat de la orele 18:00 la 24:00. În urma creşterii consumului, sunt posibile întreruperi ale furnizării”, a precizat Ukrenergo.

Ucraina, un exportator net de energie înaintea invaziei ruseşti din 2022, şi-a majorat semnificativ importurile de electricitate şi a oprit exporturile, după o serie de atacuri asupra sistemului energetic al ţării, în martie şi aprilie.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Liderul din Superliga, Universitatea Craiova, umilit la Ovidiu! Alibec: „Am venit ca și cum nici n-am plecat”

Farul Constanţa a învins, duminică, pe teren propriu, scor 4-1, liderul campionatului Universitatea Craiova, în etapa a 24-a din Superligă. Universitatea Craiova a primit patru...

Băluță, atac frontal la Ciucu: „Prin țevile Termoenergetica nu curg lacrimile dânsului, curge apă”

În emisiunea Ora de Foc de la Antena 3, Daniel Băluță îi răspunde lui Ciprian Ciucu, primarul General al Capitalei: „Se referea la mine, este...

Iran: Manifestantul Erfan Soltani, simbol al represiunii care risca să fie spânzurat, a fost eliberat pe cauţiune

Este unul dintre chipurile represiunii din Iran din ultimele săptămâni. Manifestantul iranian Erfan Soltani, arestat în cadrul mişcării de protest din ianuarie din Iran...

ULTIMA ORĂ