Rusia își retrage soldații din Armenia. Întrevedere între lideri după luni de tensionare a relațiilor

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost de acord să retragă militarii şi poliţiştii de frontieră ruşi din diferite părţi ale Armeniei la cererea Erevanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat joi de agenţia rusă Interfax, transmite Agerpres.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost judecat, condamnat și răstignit pe cruce. Preot: „Rememorăm această dramă”

Vinerea Mare, numită și Vinerea Patimilor, este zi aliturgică, adică nu se săvârșește niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. În această zi se scoate...

CEO-ul Amazon dezvăluie veniturile din inteligenţa artificială ale companiei şi respinge temerile privind investiţiile masive

Serviciile de inteligenţă artificială ale Amazon din cadrul diviziei de cloud Amazon Web Services generează venituri anualizate de peste 15 miliarde de dolari, a...

CNBC: Traficul petrolier prin Strâmtoarea Ormuz nu va reveni la normal prea curând

Armistiţiul fragil dintre Statele Unite şi Iran a alimentat speranţele că redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz ar putea pune capăt crizei de aprovizionare cu...

ULTIMA ORĂ