Atentat în Slovacia. Cine este bărbatul care l-a împușcat pe premierul Robert Fico?

Apar primele date despre cel care a tras în premierul slovac, Robert Fico, aflat acum în stare gravă la spital.

 

Potrivit canalului Joj TV, Robert Fico a fost împușcat de un bărbat de 71 de ani, din orașul Levice din vestul Slovaciei. Potrivit postului HN,  tentativa de asasinat a fost făcută de Juraj C., însă numele acestuia de familie nu este dat.

Poliția l-a reținut imediat pe atacator. Pe cămașa atacatorului a sărit inclusiv sângele premierului slovac. Motivele care stau în spatele atacului sunt încă necunoscute.

Atacatorul  i-a strigat lui Fico: “Robo, vino aici”, după care, potrivit diferitelor surse, a tras între două și cinci focuri de armă, potrivit presei slovace.

Se pare că bărbatul a stat pasiv în mulțumea de oameni înainte să lanseze atacul, așa a trecut nebăgat de forțele de ordine.

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Inteligența artificială a preluat o mare parte din sarcini pentru 20% dintre angajații cu program full-time, în SUA

Într-un nou sondaj publicat joi, un centru nonprofit de cercetare în domeniul inteligenței artificiale a descoperit că jumătate dintre adulții americani au folosit AI...

Șeful NATO explică, în sfârșit, de ce l-a numit „tati” pe Trump, la un summit de anul trecut. „O să trăiesc cu asta pentru tot restul vieții”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat regretul pentru faptul că l-a numit pe Donald Trump „tati”, anul trecut, și a insistat că...

Summit B9 și al Țărilor Nordice, la București: Mark Rutte, invitat. Donald Trump nu va participa

Președintele Nicușor Dan și omologul său polonez Karol Nawrocki vor coprezida, pe 13 mai, la Palatul Cotroceni, Summitul București 9 (B9) și al Țărilor...

ULTIMA ORĂ