Tuesday, October 14, 2025

Cifrele care dau fiori! Ce se întâmplă cu taxele, pensiile și salariile? Răspunsul guvernatorului BNR

Mugur Isărescu a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă el consideră că în 2025 trebuie luate anumite măsuri dacă datoria depăşeşte 50% din PIB, iar o măsură ar putea fi îngheţarea salariilor. ”Unde e lege, nu e tocmeală. Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri. Nu ştim care vor fi acele măsuri şi când se vor lua, dar ele se vor lua”, a explicat Mugur Isărescu. El a mai fost întrebat cum crede că va impacta piaţa muncii o măsură precum deducerile din impozit pentru cei cu venituri mici. „Cred că mai degrabă e vorba de contribuţii. Impozitele pe muncă sunt 10%, unde să le mai reduci? Dar, în sfârşit, să vedem ce înseamnă aceste reduceri. În ceea ce privreşte contribuţiile, ştiţi bine că avem altă problemă, mulţi beneficiari, puţini contribuabili. Asta e, contribuţiile şi la sănătate şi la asigurări sociale.  Deci, iarăşi e o treabă grea. Guvernul actual şi guvernul viitor n-au în faţă sarcini uşoare”, a mai afirmat guvernatorul BNR.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump,...

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel...

O nouă strângere de mână mai puţin obişnuită între Macron şi Trump se viralizează pe reţelele sociale – VIDEO

Preşedinţii american şi francez au avut o strângere de mână îndelungată când s-au întâlnit, luni, la summitul pentru Gaza din Egipt, gestul oarecum nefiresc...

ULTIMA ORĂ