Friday, September 26, 2025

Nicolae Ciucă: „Decizia cedării către Ucraina a unui sistem PATRIOT se va lua în CSAT”

„Domnia sa a spus că este o solicitare care va fi analizată în CSAT. România este ţară de graniţă a Ucrainei. Ca atare, în momentul de faţă, sigur, avem patru sisteme PATRIOT şi în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi în funcţie de ceea ce ar putea să se primească în schimbul unei asemenea capabilităţi, decizia va fi luată în CSAT”, a răspuns Nicolae Ciucă.

Preşedintele Senatului a adăugat că aceasta “e o chestiune absolut în responsabilitatea membrilor CSAT”. “Eu cred că mesajul preşedintelui României a fost cât se poate de clar în această direcţie. Se va analiza şi în funcţie de situaţia concretă şi de detaliile de la momentul luării deciziei, vor determina modul în care se va lua decizia”, a mai menţionat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a participat, joi seara, la un eveniment organizat cu ocazia celebrării Zilei Naţionale a Israelului.

Pe 7 mai, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după ce a fost primit la Casa Albă de omologul american, Joe Biden, că România va găsi o soluţie în privinţa cedării unui sistem Patriot de apărare antiaeriană Ucrainei.

 

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Alertă cu bombă la o judecătorie din Chişinău, înaintea unei şedinţe în care Vladimir Plahotniuc urma să fie judecat

Sediul unei judecătorii din municipiul Chişinău a fost evacuat, vineri dimineaţă, în urma unei alarme cu bombă, au transmis reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei...

Cifrele RetuRO – Returnarea ambalajelor a devenit o practică uzuală printre români

În primele 8 luni ale anului, românii au returnat mai multe ambalaje cu garanție decât în tot anul 2024, ceea ce arată că returnarea...

Sergio Busquets se va retrage la sfârşitul sezonului MLS

Fostul mijlocaş al Spaniei şi Barcelonei, Sergio Busquets, se va retrage din fotbal la sfârşitul sezonului Major League Soccer, a anunţat clubul său, Inter...

ULTIMA ORĂ