Tuesday, February 3, 2026

Ce a transmis Patrizia, românca moartă în Italia, înainte de a fi înghițită de ape: „Sunați-o pe…”

Trei tineri au murit în Italia

Cu doar câteva zile în urmă, două românce și-au pierdut viața și un român este dispărut, după ce au fost surprinși de viiturile devastatoare din Italia. Toți trei erau prieteni și au făcut eforturi disperate să se salveze, însă fără succes. Detalii șocante au ieșit la iveală după tragedie, sugerând că ar fi avut șanse să supraviețuiască.

În timp ce familia lui Cristian așteaptă cu nerăbdare vești de la autorități, familiile celor două românce se pregătesc de înmormântare. Între timp, anchetatorii continuă cercetările pentru a determina dacă există persoane vinovate de această tragedie. S-a aflat că Patrizia a sunat de patru ori la urgențe, așteptând echipajul de salvare, dar unul dintre apeluri a fost pierdut.

Când i s-a răspuns, românca a cerut ajutor și a rugat să fie contactată mama ei. La scurt timp după apel, tinerii au dispărut, iar trupurile neînsuflețite ale fetelor au fost găsite ulterior.

„Veniți să ne salvați! Sunați-o pe mama mea”, a fost apelul disperat al Patriziei înainte de a-și pierde viața.

Mama Patriziei este distrusă de durere

Mama Patriziei trece prin momente de neimaginat și este profund afectată de modul în care fiica ei a murit. Femeia este revoltată că nimeni nu a intervenit pentru a ajuta românii în acele momente critice, oamenii preferând să filmeze scena decât să încerce să-i salveze. Familia se pregătește acum să o conducă pe tânără pe ultimul drum.

„Toți au filmat ce se întâmpla și nimeni nu i-a salvat. Nimeni! Puteau să o facă, nu era important să filmeze. Patrizia a mers la o plimbare, a sunat de mai multe ori la 112 și a lăsat numele și adresa ei. A spus: “chemați-o pe mama mea!””, a declarat mama Patriziei, exprimându-și furia și durerea.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Percheziții la Inspectoratul Școlar Gorj. Un angajat este cercetat pentru corupere sexuală de minori

Polițiștii și procurorii au făcut, luni noapte, percheziții la sediul Inspectoratului Școlar Gorj. Ancheta îl vizează pe un angajat al instituției, în vârstă de...

O mamă din Georgia, arestată pentru moartea fiului său de trei luni. Ce ar fi pus în biberonul bebelușului

Omayrilin Colon, în vârstă de 37 de ani, a fost arestată și acuzată de crimă și cruzime față de copilul său, în Atlanta, Georgia.

Parchetul anunţă că cere ”pedepse de ineligibilitate”, după 11 zile de proces în apel, în care Marine le Pen îşi joacă candidatura în alegerile prezidenţiale din 2027

Parchetul General francez cere, după 11 zile de dezbateri, ”pedepse de ineligibilitate” în procesul în apel de la Paris al asistenţilor parlamentari ai Frontului...

ULTIMA ORĂ