Tuesday, November 18, 2025

Kaufland: „Peste 85% din articolele alimentare listate sunt de proveniență locali”. Ce nu pun, însă, în magazine

În dezbaterea producători locali – marile rețele, care a ajuns și în Parlament, retailerii au vorbit mai puțin în spațiul public. Reprezentant al Kaufland, Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs explică și problemele retailerilor. El insistă pe ideea că sunt situații în care refuzul la listare sau delistarea unor produse se face pentru că, pur și simplu, e o formă de protejare a consumatorilor în fața unor situații concrete: ambalaje proaste, lipsuri la gramaj, termen de expirare prea scurt…

Ucraina şi FMI au început negocierile pentru un nou program de finanţare. Care sunt prioritățile discutate

Liderii Ministerului Finanţelor din Ucraina, ai Băncii Naţionale a Ucrainei şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional au început discuţiile privind un nou program de...

Recomandăm și ...

Aurus, care produce limuzina cu care circulă Vladimir Putin, preluat de Gazprom

Gazprom, printr-o filială, a preluat o participație de 51% a producătorului rus de automobile de lux Aurus.

Reorganizare radicală a Jandarmeriei Române. Peste 3000 de agenți vor fi scoși în stradă

Ministrul de Interne, Ctălin Predoiu, anunţă, marţi, că a semnat ordinul care reorganizează radical modul de acţiune al Jandarmeriei. Astfel, dislocă trupele fixate la...

Studiu: 114 milioane de copii trăiesc cu hipertensiune. Numărul de cazuri s-a dublat în 20 de ani

Rata copiilor și adolescenților care trăiesc cu hipertensiune arterială la nivel global aproape s-a dublat din cauza unei combinații toxice de diete nesănătoase și...

ULTIMA ORĂ