GRAFICĂ INTERACTIVĂ. Media de vârstă a „șefilor” județelor a crescut semnificativ și au rămas doar două femei în frunte! Cine sunt cei 41 +1 care conduc harta țării

Sibianca Daniela Cîmpean, 51 de ani, de la PNL și debutanta Cristina Breahnă-Pravăț, 42 de ani, de la PSD, care conduce CJ Bacău, sunt singurele femei din cei 41 de șefi ai Consiliilor Județene. Îi puteți vedea, om cu om, în grafica interactivă realizată de jurnalista Edit Gyenge, specialistă în analiza și reprezentarea vizuală a datelor.

Alegerile locale din 9 iunie au adus o hartă dominată de Coaliția PSD-PNL. Cu excepția a 4 județe cu șef de CJ din UDMR (Satu-Mare, Mureș, Covasna și Harghita), toți ceilalți responsabili din vârful celor 41 de „parlamentelor locale” sunt din Coaliția PSD-PNL.

Consolidare politică și personală

Consolidarea a avut loc și la nivel personal. 28 de șefi de consilii județene au rămas pe funcție.  Asta se vede și în vârsta medie a șefilor de CJ, care în 2020 era de puțin peste 50 de ani. Acum, este de aproape 55 de ani. Iar numărul de femei a rămas mic, doar doi șefi de Consiliu Județean sunt femei.

Această cifră este în acord cu subreprezentarea femeilor atât în guvern, cât și în parlament, România fiind, pe plan european, una dintre țările „cele mai conduse de bărbați”. Dar cine sunt, om cu om, ce 41 de „șefi” ai județelor din România? Îi puteți vedea în grafica interactivă de aici.

The post GRAFICĂ INTERACTIVĂ. Media de vârstă a „șefilor” județelor a crescut semnificativ și au rămas doar două femei în frunte! Cine sunt cei 41 +1 care conduc harta țării appeared first on HotNews.ro.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Copil român de 11 ani, ucis cu cuțitul în Spania. Agresorul lăsase mesaje îngrijorătoare ascunse într-o piață

David P., un copil român, mai avea o săptămână până să împlinească 12 ani. Familia sa emigrase din România cu peste un deceniu în...

Sentință judecătorească extrem de rară. Bărbat condamnat la ani grei de închisoare pentru sinuciderea soției

Un bărbat din Scoția a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce judecătorii l-au găsit vinovat de sinuciderea soției sale. 

Vremea de Paște aduce soare și temperaturi ridicate, potrivit ANM, în exclusivitate pentru Gândul. Unde mai apar, totuși, ninsori și ploi slabe

Vremea se îmbunătățește de Paște, conform informațiilor transmise de ANM, în exclusivitate pentru Gândul. Valorile termice se apropie de specificul perioadei, dar deși soarele...

ULTIMA ORĂ