Tuesday, November 18, 2025

Accident grav cu 3 victime, în Giurgiu, printre care și un copil de cinci ani

Cum s-a întâmplat accidentul

Impactul dintre cele două autoturisme a fost atât de puternic încât una dintre mașini a fost proiectată în câmp. La fața locului au intervenit prompt pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Stației Mihăilești, aducând o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și una de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

Cele trei victime – un băiețel de cinci ani și două femei în vârstă de 25 și 75 de ani – au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din capitală pentru tratament și investigații suplimentare.

Pompierii au luat toate măsurile necesare pentru prevenirea incendiilor la locul accidentului. În prezent, cazul se află în atenția Poliției, care a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

 

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Camera americană a Reprezentanţilor adoptă cu o cvasiunanimitate un proiect de lege în vederea publicării dosarului de anchetă a autorităţilor cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein

Camera americană a Reprezentanţilor a adoptat marţi, cu o cvasiunanimitate, publicarea dosarului de anchetă a autorităţilor cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein, în...

Claudia Sheinbaum, după ce Donald Trump a spus că ar lansa atacuri în Mexic: „Nu acceptăm intervenţia niciunui guvern străin”

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a respins marţi orice posibilitate de intervenţie militară a SUA pe teritoriul mexican. Reacția vine după ce preşedintele american Donald...

UPDATE – Tricolorii joacă ultimul meci din acest an. România a egalat San Marino printr-un autogol. Scorul este 1-1

Naţionala României a egalat San Marino, marţi, la Ploieşti, în preliminariile Cupei Mondiale-2026, scor 1-1.

ULTIMA ORĂ