Tuesday, November 18, 2025

Primul anunț clar despre o susținere a candidaturii lui Mircea Geoană, independent, la alegerile prezidențiale

Preşedintele Partidului România în Acţiune, Mihai Apostolache, a anunţat, vineri, că formaţiunea a luat decizia de a susţine candidatura independentă a secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. El a adăugăt că reprezentanţii partidului se vor implica în strângerea de semnături și în acţiuni de promovare a candidaturii lui Geoană. Până acum, Mircea Geoană nu și-a anunțat oficial candidatura la prezidențiale.

Liderul Partidului România în Acţiune a anunțat, într-o conferinţă de presă, că formațiunea s-a reunit joi seară în Convenţia Naţională şi a decis să susţină candidatura lui Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al României.

„Dânsul a anunţat că este foarte aproape de luarea unei decizii cu privire la o candidatură ca independent la preşedinţia României, iar partidul nostru îl invită să candideze şi îl va susţine. Ne implicăm în strângerea de semnături, în acţiuni de promovare a candidaturii şi vom proteja votul în ziua alegerilor”, a declarat Mihai Apostolache, citat de News.ro.

Liderul Partidului România în Acţiune a susținut că Mircea Geoană „reprezintă cu succes România la vârful NATO”, de cinci ani şi că „este timpul ca el să reprezinte România şi din postura de şef de stat”.

Mircea Geoană: Este anul independenților în politica românească și sunt absolut hotărât să-mi păstrez această preferinţă

Până acum, Mircea Geoană nu și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale. Secretarul general adjunct al NATO a declarat joi că nu a avut „conversații” cu PSD și PNL pentru a fi candidatul acestora la alegerile prezidențiale, susținând că anul electoral 2024 „este al independenţilor”.

„Cred că preşedintele României trebuie să fie deasupra partidelor, să lucreze cu partidele, evident, dar nu trebuie să aparţină, să depindă de vreun partid politic, pentru că, prin definiţie, trebuie să facă un rol de unificare a naţiunii, nu de reprezentare la vârful statului român a unui partid sau a altuia”, a declarat Mircea Geoană, conform Agerpres.

Întrebat dacă a fost contactat de PSD sau de PNL pentru a candida din partea lor pentru alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană a negat şi a spus că anul electoral 2024 „este al independenţilor”.

„Nu am astfel de conversaţii, ştiţi bine care este poziţia mea, cred că această conversaţie despre data alegerilor prezidenţiale este o discuţie care în spate are o altă problemă legată de candidaţii din cele două partide şi sper din toată inima ca cât mai curând să fie claritate asupra acestui subiect şi, din punctul meu de vedere, anul 2024 este anul independenţilor în politica românească şi sunt absolut hotărât să-mi păstrez această preferinţă”, a adăugat Geoană.

Conducerea PNL a decis recent că liberalii vor avea candidat propriu la alegerile prezidențiale. Deocamdată, și PSD este hotărât să aibă candidat propriu, astfel că scenariul unui candidat comun al partidelor de guvernământ pare improbabil în acest moment.

33,6% dintre români ar vota cu Mircea Geoană, potrivit unui sondaj AtlasIntel făcut la comanda Digi24 în luna aprilie, într-un prim scenariu în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu ar candida. Pe locul doi vine George Simion cu 11,8%, iar pe 3 Cătălin Drulă (10.9%), urmat de Diana Șoșoacă (10,8%).

Cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă intrați în cursă, tot Mircea Geoană este în frunte cu 27%. George Simion se menține pe doi cu 12,6%, Cătălin Drulă ia 11.3%, Diana Șoșoacă 10,6%, Marcel Ciolacu doar 9.6%, Cioloș 6.1%, Nicolae Ciucă 5%, iar Kelemn Hunor 0,7%.

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Ministrul german al Apărării spune că Rusiei îi e teamă să navigheze în Marea Baltică: „E conștientă de ceea ce se întâmplă”

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat marţi că Rusia nu mai navighează ca pe vremuri în Marea Baltică, după ce această regiune...

Dr. Alexandra Cucu: Pentru copii, efectele consumului de ţigări şi de produse cu nicotină sunt mai rele decât în cazul adulţilor

Efectele consumului de ţigări şi de produse cu nicotină asupra copiilor sunt mai rele decât în cazul adulţilor, afirmă medicul Alexandra Cucu, de la...

Orbán – șocat și amuzat că a primit o cerere UE de bani pentru Ucraina: Ca și cum ai încerca să vindeci un alcoolic de băutură trimițându-i încă o...

Premierul ungar Viktor Orban s-a declarat șocat, dar și amuzat de faptul că și el a primit din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von...

ULTIMA ORĂ