Wednesday, November 19, 2025

Joe Biden respinge retragerea din cursa electorală și spune că doar „Domnul Atotputernic” îl poate face să se răzgândească

Preşedintele Joe Biden a calificat din nou dezbaterea sa împotriva adversarului republican Donald Trump drept „un episod prost”, dar a rămas hotărât, într-un interviu acordat vineri postului ABC News, că el este candidatul care îl va învinge pe Trump în alegerile din noiembrie, relatează Reuters, citat de News.ro.

„Nu există nicio indicaţie a vreunei afecţiuni grave. Am fost epuizat. Nu mi-am ascultat instinctele în ceea ce priveşte pregătirea şi… şi o seară proastă”, a declarat Biden, în vârstă de 81 de ani, prezentatorului ABC News George Stephanopoulos într-un interviu înregistrat în Madison, Wisconsin.

„Am avut doar o seară proastă. Nu ştiu de ce”, a adăugat Biden cu o voce răguşită, stâlcind ocazional cuvintele.

Biden a fost întrebat cu blândeţe, dar în mod repetat de Stephanopoulos dacă este realist în ceea ce priveşte credinţa sa că l-ar putea învinge pe Trump, având în vedere sondajele şi îngrijorarea tot mai mare din partea democraţilor.

„Nu cred că cineva este mai calificat”, i-a spus Biden lui Stephanopoulos în interviu. Sondajele, a spus el, au fost inexacte.

Întrebat dacă ar renunţa în cazul în care colegii democraţi din Congres ar spune că le afectează şansele de realegere în noiembrie, Biden a răspuns: „Dacă Domnul Atotputernic ar coborî din Ceruri şi ar spune: „Joe, ieşi din cursă”, aş ieşi din cursă”. „Domnul Atotputernic nu coboară”, a afirmat el.

Interviul de 22 de minute, despre care Stephanopoulos a spus că nu a fost tăiat sau editat, a fost urmărit îndeaproape de democraţii preocupaţi de capacitatea preşedintelui de a servi încă patru ani sau de a-l învinge pe Trump, 78 de ani, în alegeri, după prestaţia sa ezitantă la dezbaterea din 27 iunie.

Un consilier democrat senior din Camera Reprezentanţilor, care a refuzat să fie numit, a declarat pentru Reuters după vizionarea unui scurt clip difuzat înainte de interviu: „Nu văd cum el (Biden) va rezista o săptămână ca nominalizat”.

„Mă simţeam groaznic”, a spus Biden. „De fapt, medicii erau cu mine. Am întrebat dacă au făcut un test COVID pentru că încercau să îşi dea seama ce este în neregulă. Au făcut un test pentru a vedea dacă am avut sau nu vreo infecţie, ştii tu, un virus. Nu aveam. Am avut doar o răceală foarte urâtă”.

„Fac test cognitiv în fiecare zi”

El a adăugat că nu a fost vina nimănui altcuiva, ci numai a sa, şi, întrebat dacă şi-a revăzut prestaţia de la dezbatere, a răspuns: „Nu cred”.

„Uite, fac test cognitiv în fiecare zi. În fiecare zi am acel test – tot ceea ce fac (este un test)”, a spus Biden în timp ce a fost întrebat în mod repetat dacă ar face un test cognitiv.

În cursul zilei de vineri, Biden a declarat mulţimii, într-un discurs înflăcărat în Madison, că unii democraţi au încercat să îl scoată din cursă în urma dezbaterii cu Trump. Dar el a spus în timpul interviului ABC News că democraţii de rang înalt nu i-ar cere să se dea la o parte.

El a declarat că a vorbit timp de o oră cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Hakeem Jeffries din New York şi mai mult timp cu reprezentantul Jim Clyburn din Carolina de Sud.

În timpul interviului, Biden a subliniat bilanţul său în funcţie, spunând că a extins NATO, a crescut economia şi are un plan de pace pentru Orientul Mijlociu. El a vorbit despre extinderea asistenţei medicale şi despre modificarea sistemului fiscal în cazul în care ar câştiga un al doilea mandat.

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ Schimbare la Declarația Unică. ANAF a pregătit documentul. Formularul 212 va fi precompletat cu informații extrase din bazele de date ANAF, alte declarații fiscale, evidența contractelor de...

ANAF a pregătit Declarația Unică (formularul 212) precompletată, care va fi utilizată din 2026 pentru declararea veniturilor aferente anului 2025, cu termen de depunere...

ULTIMA ORĂ