Monday, February 2, 2026

Un bărbat a fost agresat și băgat în portbagajul unei mașini în Sectorul 2 din București / Cinci persoane, plasate sub control judiciar

Cinci persoane care au agresat fizic un bărbat pe o stradă din Sectorul 2 şi l-au băgat în portbagajul unei maşini au fost plasate sub control judiciar, relatează News.ro.

”La data de 4 iulie 2024, Poliţia Capitalei – Secţia 7 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 2, mai multe persoane ar fi agresat fizic un bărbat, pe care, ulterior, l-ar fi introdus în portbagajul unui autoturism, împotriva voinţei sale. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii secţiei menţionate, care au demarat verificările, în vederea depistării autovehiculului în cauză”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au luat legătura cu apelanta şi au fost identificaţi atât cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 58 de ani, bănuiţi de comiterea faptei, cât şi victima, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, în judeţul Ilfov.

”Un echipaj de prim-ajutor i-a acordat acestuia îngrijiri medicale, fiind transportat la spital pentru investigaţii suplimentare. De asemenea, în baza materialului probator administrat în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 4 iulie 2024, în jurul orei 23.00, în urma unui conflict care ar fi degenerat, cei cinci bărbaţi l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 28 de ani, iar ulterior l-ar fi introdus în portbagajul unui autoturism, împotriva voinţei sale, tulburând, totodată, ordinea şi liniştea publică”, a mai transmis sursa citată.

Cei cinci agresori au fost reţinuţi, ulterior fiind plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fost ministru, achitat definitiv într-un dosar de angajări fictive la minister

Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul în care a fost acuzat...

Fost ministru, achitat definitiv într-un dosar de angajări fictive la minister

Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiției în dosarul în care a fost acuzat...

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, achitat definitiv în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Curtea Supremă de Justiție l-a achitat definitiv luni pe fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în dosarul în care a fost trimis în judecată...

ULTIMA ORĂ