Tuesday, February 10, 2026

Dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj, după împuşcarea ursului care a ucis o tânără pe traseul Jepii Mici

“Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi braconaj cinegetic. Unitatea de parchet urmează să se pronunţe şi sub aspectul legalităţii împuşcării exemplarului de urs. Din verificările efectuate până la acest moment, s-a conturat o stare de necesitate ce a impus extragerea exemplarului de urs prin împuşcare, pentru prevenirea unor alte evenimente negative”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

O tânără în vârstă de 19 ani a fost ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Recuperarea trupului acesteia a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului, care ulterior a fost împuşcat.

“Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat”, a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova. 

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Gabriel Gherghe susține un spectacol special, în parteneriat cu Centrul FILIA, pe 1 martie. Un crowd work caritabil despre respect, egalitate și schimbare reală

Ideea spectacolului a venit firesc, într-un context în care începutul lunii martie este asociat, de cele mai multe ori, cu gesturi simbolice: flori, parfumuri...

Gabriel Gherghe susține un spectacol special, în parteneriat cu Centrul FILIA, pe 1 martie. Un crowd work caritabil despre respect, egalitate și schimbare reală

Ideea spectacolului a venit firesc, într-un context în care începutul lunii martie este asociat, de cele mai multe ori, cu gesturi simbolice: flori, parfumuri...

Atac brutal asupra arbitrului care și-a cerut în căsătorie iubitul în timpul unui meci din Bundesliga

Arbitrul german Pascal Kaiser a avut momentul său de glorie acum 10 zile, când și-a cerut în căsătorie iubitul său, Moritz, chiar înainte de...

ULTIMA ORĂ