Thursday, November 20, 2025

Klaus Iohannis, despre retragerea din cursa pentru șefia NATO: Am decis că soarta alianței este mult mai importantă decât soarta mea politică

Preşedintele Klaus Iohannis Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Washington, despre retragerea candidaturii sale din cursa pentru postul de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, că „după discuţii şi negocieri interesante”, în final, a decis că „soarta NATO este mult mai importantă decât soarta mea politică”.

„Au fost negocieri interesante, au fost discuţii pe care le-am purtat şi pe care le-aş clasifica ca foarte bune, foarte deschise, informale, au fost toate discuţiile unu la unu şi în final, am decis că soarta NATO este mult mai importantă decât soarta mea politică şi, înainte să existe o concluzie finală generală, am decis în consecinţă să mă retrag din cursă, pentru a permite numirea unui secretar general NATO, înainte de acest Summit”, a spus șeful statului, despre candidatura sa pentru şefia alianței militare conduse de SUA, potrivit News.ro.

„Cred că este bine, câteodată, să vedem imaginea mai mare şi să acţionăm în consecinţă”, a adăugat președintele Iohannis.

Șeful statului i-a anunțat luna trecută pe aliații din cadrul NATO că a decis să-și retragă candidatura pentru funcția de Secretar General al Organizației, conform unui comunicat transmis pe data de 20 iunie de Administrația Prezidențială, după o ședință CSAT.

Iohannis a renunțat oficial la cursa pentru șefia NATO, după ce președintele român a rămas fără susținători pentru această candidatură.

Conform comunicatului președinției, Iohannis „i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației”.

În ședința CSAT de joi, 20 iunie, oficialii români au decis să îl susțină pe premierul olandez Mark Rutte pentru această funcție.

„Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”, a mai precizat comunicatul.

Tot atunci, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina, a mai anunțat Cotroceniul.

Donația se face cu condiția continuării negocierilor cu aliații NATO pentru ca România să obțină un sistem antiaerian similar, fiind necesară și „identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, potrivit comunicatului transmis după ședința CSAT.

Klaus Iohannis anunțase oficial pe 12 martie că își asumă o candidatură la funcția de secretar general al NATO din partea României, deși anterior țări puternice precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania și Franța își anunțaseră deja sprijinul pentru Mark Rutte, intrat mai devreme în cursă.

Ulterior, Rutte a obținut și susținerea unor state care nu se pronunțaseră anterior, inclusiv Turcia.

Ultimele două state care s-au raliat în spatele lui au fost Ungaria și Slovacia. Viktor Orban a anunțat și el că îl va susține pe Mark Rutte.

Citiți și:

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

Ministru: Lukoil are o datorie față de stat. Unii au au plecat și am luat praful de pe tobă

Ministrul Economiei, Radu Miruță, afirmă că grupul rus Lukoil are o datorie către statul român.

Ministru: Trimit unor angajați de 3 ori foaia înapoi, dar o scriu cu aceeași greșeală. N-au dat examen pe bune

Ministrul Economiei, Radu Miruță, dezvăluie că în ministerul său sunt oameni care muncesc cât mai mulți dintre colegii lor la un loc, dar și...

UE vrea să reducă reglementările cu privire la inteligenţa artificială, în urma unor presiuni ale giganţilor tech şi provoacă o dezbatere

Uniunea Europeană a anunţat miercuri o serie de măsuri în vederea unei reduceri a reglementărilor în domeniul inteligenţei artificiale (AI) şi datelor, în urma...

ULTIMA ORĂ