Wednesday, November 19, 2025

Un român a lovit, intenţionat, cu un camion de 12 tone, o biserică din Austria: „Biserica mi-a distrus viaţa”

Incidentul s-a petrecut luni după-amiază, când un român în vârstă de 32 de ani a intrat cu camionul pe care îl conducea, intenţionat, într-o biserică penticostală din Austria.

Potrivit autorităţilor, românul în vârstă de 32 de ani locuieşte şi lucrează în Austria din anul 2020. Luni după-amiază, aflat la volanul unui camion de 12 tone, el s-a îndreptat spre Biserica Penticostală Elim din orașul Brunn am Gebirge, lângă Viena, şi a intrat direct în ea. Apoi a pus camionul în marşarier şi a mai lovit de câteva ori biserica, avariind grav fațada, ferestrele și ușile.

Poliția austriacă investighează în prezent daunele materiale şi a declarat că biserica este în pericol să se prăbuşească. Din fericire, nicio persoană din biserică nu a fost rănită, deşi atunci când s-a produs incidentul înăuntru se aflau trei persoane, între care și un preot. În schimb, spune presa austriacă, un pieton care se afla în apropiere ar fi suferit răni ușoare, potrivit aussiedlerbote.

Purtătorul de cuvânt al Poliției austriece, Johann Baumschlager, a declarat că românul nu consumase alcool şi nu s-a împotrivit arestării, fiind încarcerat la penitenciarul Wiener Neustadt. De asemenea, el a dezvăluit că, în timpul interogatoriului, tânărul ar fi spus că a recurs la acest gest pentru că „biserica mi-a distrus viața”.

Potrivit presei austriece, aceasta nu ar fi prima oară când românul de 32 de ani a manifestat o atitudine ostilă faţă de Biserica Penticostală Elim. În urmă cu doar câteva săptămâni, el a atras atenţia şi mai ales nemulţumirea enoriaşilor prin comportamentul său violent în biserică, atunci când a rupt o Biblie.

Pe site-ul Bisericii Penticostale Elim scrie că această comunitate religioasă a fost fondată în anii ’80 din secolul trecut de foşti refugiaţi politici din România.

Date fiind implicaţiile religioase, românul este suspectat acum de extremism. Astfel, dacă inițial investigațiile au fost preluate de Oficiul Penal Austria Inferioară, în prezent ancheta este condusă de Oficiul pentru Securitate de Stat și Combaterea Extremismului (LSE).

 

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Pe Profit Insider: Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații...

Microsoft lansează Agent 365, un instrument pentru controlul şi monitorizarea agenţilor AI din companii

Microsoft a prezentat marţi Agent 365, un nou software dedicat companiilor care folosesc agenţi de inteligenţă artificială, menit să le ofere control, vizibilitate şi...

Exxon Mobil s-a alăturat rivalului Chevron în analizarea unor posibile achiziţii din activele internaţionale ale Lukoil

Exxon Mobil s-a alăturat rivalului Chevron în analizarea unor posibile achiziţii din activele internaţionale ale companiei ruse Lukoil, aflată sub sancţiuni, potrivit unor surse...

ULTIMA ORĂ