Friday, September 26, 2025

Accident rutier în localitatea Măriței, Suceava. Intervenție contracronometru a echipei de descarcerare. Patru răniți au necesitat spitalizare

Potrivit salvatorilor, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune.Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic.”Pompierii militari au balizat (asigurat) zona, au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori şi au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi, pentru prevenirea altor incidente”, a arătat ISU Suceava.În urma evenimentului rutier, patru persoane, printre care şi un minor, au necesitat evaluare medicală.După acordarea primului ajutor medical, toate cele patru persoane, conştiente şi cooperante, au fost transportate la spital, pentru investigaţii suplimentare.

CFR schimbă regulile călătoriilor cu trenul, începând de azi. Apar biletele metropolitane

MAI MULT REALITATEA

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

O firmă de curierat din București, prinsă cu peste 500 de angajați „la negru”. Florin Manole: „Amenda a fost de doar 200.000 lei”

Peste 500 de angajați „la negru” au fost descoperiți într-o singură zi de inspectorii de muncă la o firmă de curierat din București. Ministrul...

Rusia și Iran au semnat un acord de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în Iran

Iranul şi aliatul său, Rusia, au semnat un contract în valoare de 25 de miliarde de dolari pentru construirea a patru centrale nucleare în...

Alegeri R. Moldova 2025. Secții de votare din Transnistria, mutate în localități aflate sub controlul autorităților moldovene

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova a decis relocarea unor secţii de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului din motive de securitate, au...

ULTIMA ORĂ