Friday, September 26, 2025

Cum a fost rezolvată problema urșilor în localitatea din România unde sâmbătă vine Viktor Orban

În anii trecuți erau peste 200-300 de apeluri la urgență în Tușnad, iar anul acesta au fost doar 4, pentru că au fost aplicate măsuri de prevenție”, spune Octavian Berceanu, fost comisar șef al Gărzii de Mediu și activist de mediu.

Sâmbătă,  Viktor Orban, premierul Ungariei, va ține un discurs la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, un eveniment tradițional. Coincidența face ca Băile Tușnad să fie un punct aparte și pe harta unei dispute recent dezvoltată în societatea românească: problema urșilor. 

Recenta lege a urșilor a accentuat diviziunea din societate. O mare parte a oamenilor consideră că omorârea urșilor este un lucru bun, altă parte susține că legea nu va rezolva pericolul real, ci doar va aduce proprietarilor mai mulți bani din vînătoarea urșilor.

„Legea adoptată nu va rezolva nici măcar un sfert din problema ursului. Avem alte exemple de bune practici care rezolvă problema interacțiunii oamenilor cu populațiile de urs”, susține Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu și activist de mediu. El invocă chiar situația de la Băile Tușnad. Berceanu este partizanul prevenției. 

„Mă refer strict la cazul Tușnad, unde în anii trecuți erau peste 200-300 de apeluri la urgență, anul acesta au fost doar 4, pentru că au fost aplicate măsuri de prevenție”, spune Berceanu. Dar ce s-a întâmplat la Băile Tușnad?

Rezolvarea fără pușcă

Organizația WWF România a făcut un proiect pilot la Tușnad. Prevenția a constat în gestionarea corectă a deșeurilor, garduri electrice și colaborarea autorităților cu comunitățile locale, ONG-uri și specialiști. 

Gard electric în dreptul unei locuințe din Băile Tușnad, septembrie 2023. Foto: Andrei Pungovschi / AFP / Profimedia

Proiectul a fost inițiat în urmă cu doi ani pentru  a dezvolta o soluție pilot care apoi să poată fi replicată oriunde în țară, și chiar în Europa, acolo unde acolo unde densitatea de urși este mare. 

„Practic am coagulat întreaga comunitate, am inițiat în dialog cu toate părțile interesate și  acolo a fost acest exemplu de succes care ne dovedește că atunci când ducem la masă toate părțile, lucrurile funcționează. La Tușnad tocmai asta m-am dovedit că se poate gestiona această problemă a urșilor, avem rezultate concrete, faptul că numărul mesajelor RoAlert a scăzut în ultimii 2 ani drastic, de la 200 și ceva de alerte, la doar patru anul acesta”, a explicat Diana Iancu,  manager de comunicare pentru departamentul de Wildlife WWF România.

WWF: Au fost eliminate atracțiile pentru urși din localitate

„În 2024 au fost semnalați în preajma localității doar patru urși, în condițiile în care Băile Tușnad este un oraș aflat într-un coridor prin care urșii în mod natural”, spune Iancu. Practic au fost eliminate atracțiile pentru urși din localitate. 

Dintre măsuri, WWF amintește: 

  • S-au instalat pubele anti-urs 
  • Primăria a înlocuit toți pomii fructiferi aflați pe domeniul public cu arbori decorativi, ceea ce a semnat o atracție în minus pentru urs
  • Garduri electrice au fost instalate peste tot în localitate, acolo unde unde urșii își făceau de regulă prezența 
Pubelă anti-urs în Băile Tușnad, septembrie 2023. Foto: Andrei Pungovschi / AFP / Profimedia

”Și toate aceste, toate aceste măsuri conjugate au dus la diminuarea substanțială a acestor conflicte. Noi ne-am dorit și suntem  în plin proces de a transforma Băile Tușnad prima localitate „bear  smart” din România și practic un exemplu pentru întreaga Europă”, a explicat Diana Iancu. 

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Starbucks închide cafenele şi concediază angajaţi în America de Nord, într-un plan de restructurare de 1 miliard de dolari

Starbucks a anunţat joi un plan de restructurare în valoare de 1 miliard de dolari, care prevede închiderea unor cafenele din America de Nord...

Amazon plăteşte 2,5 miliarde de dolari pentru a închide un proces privind inducerea în eroare a abonaţilor Prime

Amazon.com a fost de acord să achite 2,5 miliarde de dolari, reprezentând amenzi şi despăgubiri, pentru a soluţiona un caz intentat de Comisia Federală...

Banca Naţională a Elveţiei: Tarifele SUA sunt ”o provocare majoră” pentru exportatori, în lipsa unui acord comercial

Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a avertizat joi că tarifele impuse de Statele Unite reprezintă o ”provocare majoră” pentru companiile exportatoare, cu impact asupra...

ULTIMA ORĂ