Wednesday, November 19, 2025

Justiție pentru patrupezi: Un bărbat din Ghimbav a fost arestat după ce polițiștii au descoperit că și-a omorât câinele

Conform autorităților, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au acţionat în urma unei sesizări, descoperind cadavrul animalului, care prezenta urme de violenţă.”După administrarea probatoriului, la data de 3 septembrie, bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi introdus în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, în care cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov”, a precizat IPJ Braşov. 

Protecția Mediului, Jandarmeria și Poliția au pus gând rău turiștilor care hrănesc urșii. Aceștia riscă DOUĂ amenzi usturătoare pentru simplul gest

MAI MULT REALITATEA

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

Parlamentul din Kosovo eşuează să aleagă un Guvern pentru a doua oară şi deschide calea unor noi alegeri legislative

Parlamentul Kosovo a eşuat miercuri să aleagă un Guvern, după luni de criză politică şi paralizie instituţională, lăsând să se întrevadă convocarea unor noi...

Adobe cumpără Semrush

Adobe va achiziționa Semrush, o platformă de top pentru specialiștii în marketing care doresc să gestioneze vizibilitatea mărcii și acoperirea publicului prin intermediul soluțiilor...

Şeful CNAIR: Construcţia lotului 1 al autostrăzii Focşani – Bacău (A7) aproape de finalizare. Dacă se menţine ritmul actual de lucru, iar vremea va permite, lucrările se vor termina...

Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunţă că lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Focşani – Bacău...

ULTIMA ORĂ