Tuesday, February 10, 2026

Un important fizician rus, care a lucrat la programul pentru rachete supersonice, a fost condamnat pentru „trădare de stat”. A primit 15 ani de închisoare

Aleksandr Şipliuk, un fizician rus respectat, a fost condamnat marţi la 15 ani de închisoare pentru trădare, aceasta fiind cea mai recentă condamnare la închisoare pentru un om de ştiinţă care a lucrat la programul de rachete hipersonice al ţării, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Tribunalul din Moscova l-a găsit marţi vinovat de „trădare de stat” pe Aleksandr Şipliuk, directorul în vârstă de 57 de ani al unui institut ştiinţific siberian de top, în urma unui proces desfăşurat cu uşile închise.

Cel puţin 12 oameni de ştiinţă ruşi de rang înalt au fost arestaţi în ultimii ani, dintre care cel puţin trei, inclusiv Şipliuk, lucrau la prestigiosul Institut Hristianovici de Mecanică Teoretică şi Aplicată din Novosibirsk, cel mai mare oraş din Siberia şi un important centru ştiinţific. Experţii spun că aceste procese indică o „obsesie a spionajului” şi o paranoia crescândă în rândul elitelor politice ruse cu privire la producţia militară rusă.

Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta a scris că Şipliuk era suspectat că ar fi împărtăşit informaţii clasificate în cadrul unei conferinţe ştiinţifice din China, în 2017. Şipliuk a negat acuzaţiile, afirmând că informaţiile pe care le-a prezentat erau deja disponibile publicului din surse deschise.

Serviciul rus al BBC a relatat că Şipliuk a refuzat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În mai, Rusia l-a condamnat pe Anatoli Maslov, în vârstă de 78 de ani, profesor de aerodinamică la acelaşi institut şi coleg al lui Şipliuk, la 14 ani de închisoare pentru trădare. Presa rusă a relatat că acesta a fost acuzat că a transmis serviciilor secrete germane date clasificate referitoare la programul rus de rachete hipersonice.

Tot mai multe procese intentate împotriva oamenilor de ştiinţă

Rusia s-a autoproclamat lider mondial în domeniul rachetelor hipersonice, arme de ultimă generaţie capabile să transporte încărcături utile la o viteză de până la 10 ori mai mare decât cea a sunetului, pentru a străpunge sistemele de apărare aeriană.

În timp ce cazurile de trădare s-au concentrat pe cei care ar fi luptat pentru Ucraina sau ar fi ajutat-o, altele au început să apară treptat în instituţii de stat aparent loiale, cum ar fi centrele de cercetare ştiinţifică care au contribuit la cercetarea armamentului pe care Rusia îl foloseşte pentru a lovi Ucraina.

Procesele împotriva oamenilor de ştiinţă se desfăşoară în secret, puţine detalii despre acuzaţii fiind făcute publice.

Definiţia vagă a spionajului în Rusia facilitează intentarea de procese împotriva oamenilor de ştiinţă, inclusiv acuzaţii legate de participarea acestora la proiecte internaţionale, chiar şi la cele iniţiate cu mult înainte de invazia la scară largă a Ucrainei.

Cazurile evidenţiază, de asemenea, influenţa crescândă a serviciilor de securitate, care par să fi fost încurajate să iniţieze mai multe urmăriri penale de această natură. Sentinţele lungi înseamnă că experţii acuzaţi şi-ar putea petrece restul vieţii după gratii.

Au existat deja cazuri de oameni de ştiinţă care au murit în arest preventiv. În octombrie 2022, Valeri Mitko, un om de ştiinţă rus în vârstă de 81 de ani arestat pentru înaltă trădare, a murit în arest la domiciliu după mai multe atacuri de cord. Anul trecut, Dmitri Kolker, în vârstă de 54 de ani, directorul Laboratorului de optică cuantică de la Universitatea de Stat din Novosibirsk, care era reţinut într-o anchetă de spionaj, a murit la două zile după arestare în timp ce era tratat într-un spital pentru cancer în stadiul 4.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Criza apei din Argeș: PNL Argeș cere extinderea stării de alertă la toate localitățile afectate / Ce spune ministra Mediului

PNL Argeș critică marți seara, într-un comunicat de presă, decizia autorităților de a declara stare de alertă doar pentru municipiul Curtea de Argeș, în...

Carney dă asigurări că situaţia Podului Detroit-Windsor ”va fi rezolvată”, în urma unei convorbiri cu Trump. Canada a plătit pentru pod, aproape finalizat, o proprietate comună a statului Michigan...

Premierul canadian Mark Carney a anunţat marţi că a discutat cu preşedintele american Donald Trump despre problema Podului Internaţional Gordie Howe, care urmează să...

UPDATE – Incendiu într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe/ 40 de persoane, evacuate/ Doi soţi, transportaţi la spital – FOTO

Un incendiu a izbucnit, marţi, într-un bloc de locuinţe din Sfântu Gheorghe, 40 de persoane fiind evacuate din imobil. Doi soţi, vârstnici, au fost...

ULTIMA ORĂ