Sunday, October 12, 2025

Moarte cumplită pentru 3 alpiniști. Cadavrele lor au fost recuperate din apropiere de Mont Blanc

Autoritățile au intervenit la fața locului

Salvatorii, care au întâmpinat dificultăți în încercarea de a ajunge la locul tragediei din cauza vremii severe, au descoperit mai întâi trupurile celor doi coreeni, iar ulterior, în apropiere, au fost găsiți și alpiniștii italieni. Cei patru plecaseră în expediție fără ghid, potrivit prefecturii, iar condițiile meteorologice nefavorabile au îngreunat atât depistarea, cât și recuperarea cadavrelor.

Jandarmeria Montană franceză a desfășurat operațiuni complexe pentru a-i localiza și salva pe alpiniști, însă un survol din dimineața de luni din Chamonix a fost anulat din cauza unei bariere de nori. O echipă a salvamontului italian a încercat și ea să ajungă la locul incidentului, dar fără succes. În cele din urmă, un elicopter al Jandarmeriei Montane din Annecy a reușit să aterizeze în zona unde se aflau alpiniștii, la o altitudine de 100-200 de metri de vârf, în jurul orei 13:30. Corpurile neînsuflețite au fost coborâte ulterior.

Jandarmeria Montană a fost alertată inițial sâmbătă, când trei grupuri de alpiniști au fost raportate ca fiind blocate în corzi, aproape de vârful Mont Blanc, în condiții meteorologice extrem de dificile. Duminică dimineață, două persoane din echipa coreeană au fost salvate de la o altitudine de 4.100 de metri, lângă pasul Brenva, printr-o mobilizare semnificativă de resurse. Din păcate, deteriorarea rapidă a vremii a împiedicat intervenția pentru salvarea celorlalte echipe.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Afaceri de un miliard euro pe Calea Victoriei

Calea Victoriei, din capitală, a fost încă de la început una dintre emblematicele artere ale Bucureștiului.

În ciuda shutdown-ului, Donald Trump ordonă plata soldelor militarilor americani

Donald Trump a ordonat sâmbătă ca militarii americani să-şi primească soldele miercurea viitoare, în ciuda paraliziei bugetare actuale, care impune în mod normal ca...

Concertele la Berăria H bat teatrul și opera

Piața de ticketing online din România a depășit 61 milioane lei anul trecut.

ULTIMA ORĂ