Sunday, September 28, 2025

Comisia de apărare a Senatului ține o ședință cu reprezentanți MApN / S-ar putea discuta o nouă lege care să permită anihilarea dronelor rusești care intră în spațiul nostru aerian

Comisia de apărare a Senatului se va reuni, miercuri, de la ora 12,00, într-o şedinţă cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit unor surse parlamentare, printre temele întâlnirii se află analiza modificării legislaţiei prin care s-ar permite militarilor anihilarea dronelor care intră pe teritoriul României.

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, a declarat că a adresat o invitaţie reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale să vină la Comisie pentru a discuta despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate.

„În calitate de preşedintă a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, am adresat o invitaţie reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale să vină la Comisie şi să discutăm despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate”, a scris ea marţi pe Facebook.

„Ca întotdeauna, avem toată deschiderea pentru îmbunătăţirea legislaţiei care vizează siguranţa naţională. Dacă există un nod gordian, el trebuie urgent dezlegat”, a adăugat Nicoleta Pauliuc.

Preşedintele Senatului, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, luni, că România trebuie să încheie un protocol cu Ucraina astfel încât dronele ruseşti care pătrund în spaţiul aerian românesc „să poată fi angajate de către sistemele de apărare antiaeriană”.

Amintim că două de drone de atac Shahed rusești au încălcat în noaptea de sâmbătă spre luni spațiul aerian al României, fiind emis un mesaj RO Alert pentru județele Tulcea și Constanța.

Bucureștiul a reacționat oficial prin intermediul Ministerului de Externe, care a cerut „respectarea inviolabilității spațiului aerian al României”.

USR a criticat dur puterea după incidentul cu dronele rusești: „Domnule Ciolacu, aveți 60% din Parlament, faceți ceva? Generalul Ciucă are vreun cuvânt de spus?”.

„Asta este”, a declarat Marcel Ciolacu după ce cel puțin două drone rusești au încălcat spațiul aerian al României și este posibil ca una să se fi prăbușit pe teritoriul românesc. Atacurile vor continua pentru că Ucraina va începe iar să exporte cereale, a spus premierul.

John Kirby, coordonator al comunicării pe teme strategice al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, a fost rugat de jurnaliști să comenteze ultimele incidente din România și Letonia, unde au căzut fragmente de rachete sau drone.

Din păcate, aceasta nu este o evoluţie nouă. S-a mai întâmplat în timpul războiului din Ucraina, când fragmente de rachete sau drone sunt uneori prinse în ciocnirile aeriene şi cad pe teritoriul unei ţări vecine. Urmărim asta îndeaproape, după cum vă puteţi imagina”, a declarat Kirby.

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Astronomii au descoperit o „pitică albă” care a înghiţit un corp ceresc asemănător lui Pluto

Astronomii care utilizează telescopul spaţial Hubble au observat o stea de tip „pitică albă” - o rămăşiţă stelară extrem de compactă - care pare...

Alegeri în R. Moldova – Poliţia Naţională anunţă cǎ deţine informaţii în legătură cu unele grupuri de persoane care ar intenţiona, începând cu miezul nopţii şi pe parcursul zilei...

Poliţia Naţională din Republica Moldova transmite cǎ deţine informaţii în legătură cu unele grupuri de persoane care ar intenţiona, începând cu miezul nopţii şi...

Campionatul Mondial de Ciclism: Tadej Pogacar şi-a zdrobit adversarii şi a câştigat un nou titlu

Ciclistul sloven Tadej Pogacar a cucerit duminică, în Rwanda, un nou titlu mondial la ciclism pe şosea, cu un timp semnificativ mai bun decât...

ULTIMA ORĂ