Tuesday, February 3, 2026

Polițist din Dolj, cercetat de superior după ce a refuzat să intevină într-un caz de violență împotriva animalelor. Motivația halucinantă a agentului

Scandal-monstru în Dolj, acolo unde un polițist a refuzat să intervină în urma unei sesizări privind acte de violență la adresa animalelor. 

”La data de 11 septembrie a.c., având în vedere imaginile apărute pe o reţea de socializare, în care o femeie aplică mai multe lovituri unui exemplar canin ce se afla în curtea unei locuinţe, din comuna Întorsura, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi luării măsurilor legale”, a transmis IPJ Dolj.

Sursa citată a precizat, de asemenea, că poliţistul acuzat este din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega.

”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a dispus efectuarea de verificări, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a mai transmis Poliţia.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Doi minori români, frați, au fost arestați în Italia. Sunt suspectați că au jefuit, răpit și bătut o persoană

Doi minori români, de 16 și 17 ani, frați, au fost arestați și, ulterior, transferați la închisoarea din Torino, Italia. Cei doi sunt suspectați...

„Ştie cineva cum să-mi vând omul?” Ce discută „agenții AI” între ei pe Moltbook, o nouă și ciudată reţea socială 

Moltbook este un site unde agenţii AI, roboţi creaţi de oameni, pot posta şi interacţiona între ei. Oamenii sunt acceptaţi doar ca observatori.  Lansat...

Rusia „este gata” pentru o lume fără limite nucleare după expirarea New START

Declarația a fost făcută de adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, responsabil pentru dosarul controlului armamentului, într-o intervenție citată de agenția de stat...

ULTIMA ORĂ