Monday, September 29, 2025

Băsescu, ironii la adresa lui Năstase, Geoană și Ponta, după alegerile din Moldova: Măcar Putin a avut demnitatea să nu spună că l-a furat Maia Sandu

Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta se pot consola, având în vedere că „Vladimir Putin a intrat şi el în clubul select al celor bătuţi cu votul de diaspora purtătoare de paşaport românesc”, a scris, pe Facebook, Traian Băsescu, după ce Maia Sandu a obţinut un nou mandat de preşedinte al Republicii

”Măcar Putin a avut demnitatea să nu spună că l-a furat Maia Sandu”, a mai scris fostul președinte, care a ironizat politicienii  români care, la rândul lor, au pierdut alegerile din cauza voturilor din diaspora românească, inclusiv în faţa sa.

Rezultatele parțiale la alegerile prezidențiale din Republica Moldova arată că Maia Sandu a câștigat al doilea tur, cu o diferență de peste 10 puncte procentuale față de rivalul său, Alexandr Stoianoglo. Numărul cetăţenilor care şi-au exprimat votul în secţiile deschise în afara ţării a fost cel mai mare din istorie, iar aproape 83% dintre ei au votat-o pe Maia Sandu, a anunţat, luni, preşedintele Comisiei Electorale Centrale.

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Meta a introdus limite de utilizare a AI pentru copii

Chatboţii de inteligenţă artificială dezvoltaţi de Meta includ acum limitări care vizează potenţiala folosire a acestora pentru abuzarea copiilor şi limitează conversaţii nepotrivite cu...

Prahova – Incendiu la un hotel din Tătărani

Pompierii intervin luni dinineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un hotel din localitatea Tătărani, judeţul Prahova.

ASF vine cu un sistem IT care va îmbunătăți funcțiile de business ale instituției și va contribui la asigurarea stabilității financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat o licitație pentru implementarea unui sistem informatic integrat, inclusiv software de bază și instruire utilizatori, care...

ULTIMA ORĂ