Thursday, November 20, 2025

Un tânăr de 20 de ani s-a sinucis în Penitenciar. Faptele groaznice pentru care era cercetat

Conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc face cunoscut opiniei publice faptul că în data de 02.11.2024, un deţinut în vârstă de 20 ani aflat în custodia unităţii, s-a sinucis prin spânzurare, fără a fi cunoscut cu intenţii de suicid şi fără ca acesta să fi afirmat, anterior, intenţiile sale.

Motivul pentru care deţinutul a recurs la gestul extrem este necunoscut. Incidentul a fost descoperit de agentul supraveghetor în camera de deţinere la care a fost cazat individual, ulterior apelându-se Serviciul Unic de Urgenţă 112. Au fost aplicate manevre de resuscitare circa 40 minute, dar fără rezultat, decesul fiind declarat oficial la orele 17,30″, a transmis sursa citată.

În comunicat se mai arată că deţinutul avea domiciliul în judeţul Harghita şi fusese arestat preventiv din data de 5 septembrie, în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Harghita, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Acesta figura fără antecedente penale şi a fost depus în Penitenciarul Miercurea Ciuc la data de 30 octombrie, a mai precizat sursa menţionată.

„Pe această cale, conducerea instituţiei face cunoscut faptul că în urma incidentului produs, s-au demarat cercetările specifice în vederea stabilirii circumstanţelor şi a cauzelor producerii evenimentului”, se mai arată în comunicatul Penitenciarului Miercurea-Ciuc.

MAI MULT REALITATEA

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

UE vrea să reducă reglementările cu privire la inteligenţa artificială, în urma unor presiuni ale giganţilor tech, şi provoacă o dezbatere

Uniunea Europeană a anunţat miercuri o serie de măsuri în vederea unei reduceri a reglementărilor în domeniul inteligenţei artificiale (AI) şi datelor, în urma...

Olanda suspendă intervenţia la Nexperia după acord cu Beijingul, deschizând calea reluării exporturilor

Olanda a anunţat miercuri că suspendă intervenţia de stat la producătorul de cipuri Nexperia, deţinut de compania chineză Wingtech, după discuţii ”constructive” cu autorităţile...

Ministru: Lukoil are o datorie față de stat. Unii au au plecat și am luat praful de pe tobă

Ministrul Economiei, Radu Miruță, afirmă că grupul rus Lukoil are o datorie către statul român.

ULTIMA ORĂ