Sunday, October 12, 2025

Alegeri în SUA: Kamala Harris şi-a anulat discursul şi se va adresa susţinătorilor săi mai târziu. Trump de pregătește de petrecere

Candidata democrată la Casa Albă, Kamala Harris, şi-a anulat marţi discursul pe care trebuia să-l susţină la sfârşitul zilei electorale, urmând să se adreseze susţinătorilor săi mai târziu în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care proiecţiile arată că ea se află în dezavantaj clar faţă de contracandidatul său republican, Donald Trump, şi aşteaptă ca numărătoarea voturilor să continue.La Universitatea Howard, din nord-vestul Washingtonului, unde candidata democrată şi-a stabilit sediul de campanie, un reprezentant al echipei sale a ieşit să dea declaraţii în locul Kamalei Harris.„Mai sunt voturi de numărat. Mai sunt state care nu au fost încă decise. Vom continua să luptăm toată noaptea pentru a ne asigura că fiecare vot este numărat, că fiecare voce a fost auzită. Deci nu vor fi veşti de la vicepreşedintă în seara asta, ci abia mâine” (miercuri – n.r.), a declarat copreşedintele campaniei democrate, Cedric Richmond.Richmond, care a vorbit într-o sală care se golise deja parţial din cauza lipsei de ştiri pozitive – notează EFE – a indicat că Harris va apărea miercuri pentru a se adresa nu numai “familiei” din acest centru educaţional unde a absolvit în 1986, ci şi susţinătorilor ei şi întregii naţiuni.Fostul preşedinte american Donald Trump părea să se apropie tot mai mult de o revenire la Casa Albă, potrivit proiecţiilor difuzate de televiziunile americane. Trump a câştigat miercuri în statul-cheie Georgia, unul dintre cele mai disputate în cursa pentru Casa Albă, potrivit NBC şi CNN, republicanul obţinând al doilea succes într-un stat-cheie în faţa Kamalei Harris, după cel din Carolina de Nord.

ALEGERI în SUA. Apar primele proiecţii ale rezultatelor: Donald Trump conduce detaşat votul popular. Cum s-a votat în statele-cheie – LIVE TEXT

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Ilie Bolojan: „Hoția și lașitatea ne-au făcut rău. Ăștia sunt dușmanii noștri”. Ce spune premierul despre România de azi

Premierul Ilie Bolojan a vorbit, la Oradea, despre starea României de azi și despre cei pe care îi consideră adevărații „dușmani” ai țării. El...

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 12 octombrie 2025

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 12 octombrie 2025  

Parcurile Bucureștiului, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, se usucă. Autoritățile își ascund incompetența

Parcurile Bucureștiului, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa, se usucă. Se pare că nimeni nu le vede. Autoritățile își ascund incompetența în...

ULTIMA ORĂ