Tuesday, February 10, 2026

Hoț prins în flagrant, în timp ce număra banii din portofelul furat. Victima este o femeie de 91 de ani

”Marţi, 5 noiembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transport Public au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 43 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt, în Sectorul 6”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Bărbatul a sustras un portofel, ce conţinea bani şi documente personale, din geanta unei femei, în vârstă de 91 de ani, profitând de faptul că aceasta avea mobilitatea redusă, în timp ce se aflau în incinta unui magazin din Sectorul 6.

”Bărbatul a fost imobilizat şi condus pentru audieri la sediul de poliţie. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, a mai transmis sursa citată.  

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit femeii.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

O meserie uitată încă de pe vremea lui Ceaușescu, este la mare căutare acum, în 2026

Încă din vremea comunismului românii au început să abandoneze această meserie, dar acum, în 2026, tot mai mulți sunt interesați să o învețe. Cererea...

Obiectul din bucătărie care poate deveni o sursă neașteptată de pierdere a căldurii, potrivit specialiștilor

Te-ai gândit vreodată care ar fi obiectul din bucătărie care poate deveni o sursă neașteptată de pierdere a căldurii? Specialiștii avertizează că există un...

Percheziții la serviciile de informații sud-coreene, într-un dosar pornit de la trimiterea unor drone în Coreea de Nord

Autorităţile sud-coreene au declarat că au percheziţionat marţi serviciile de informaţii şi comandamentul informaţiilor militare ale ţării în cadrul unei anchete în care sunt...

ULTIMA ORĂ