Monday, September 29, 2025

[P] Nicolae Ciucă a dat semnalul mobilizării generale, liberalii au răspuns

Un moment foarte important de mobilizare consistentă a liberalilor, în această campanie electorală,  a avut loc la Sinaia.  Președintele Ciucă și PNL au lansat programul liberal de guvernare în prezența aleșilor locali ai partidului. Acesta a dat un semnal clar de mobilizare ”armatei” liberale, oamenilor din teritoriu care, la fiecare scrutin, duc lupta electorală la firul ierbii și sunt cel mai aproape de comunități și cetățeni

Prin programul lansat la Sinaia Partidul Național Liberal a dat mesajul pe care aleșii locali, militanții și simpatizanții liberali îl așteptau: PNL susține clasa de mijloc, mediul de afaceri și pe toți acei români care, prin inițiativă și muncă, contribuie la creșterea economică și dezvoltarea țării. Liberalii, prin programul de guvernare, s-au angajat să apere cota unică, să consolideze pilonul II de pensii, să mențină pragul pentru microîntreprinderi și să se opună ferm oricăror încercări ale populiștilor de a introduce taxe noi sau de a crește TVA. 

Președintele liberal Nicolae Ciucă i-a asigurat pe toți acei români care se află în linia întâi a modernizării României că vor fi protejați de încercările populistilor de a destabiliza economia și de a frâna dezvoltarea prin măsuri iresponsabile și care să afecteze prosperitatea clasei de mijloc. Românii care au curaj, care inovează, au inițiativă, își asumă riscuri și creează valoare și prosperitate pentru toți nu trebuie pedepsiți, așa cum vrea stânga populistă.

În actualul context geopolitic internațional, a războiului hibrid, dar și convențional, pe care Rusia îl duce împotriva lumii civilizate este vital să stopăm ascensiunea politică a forțelor antieuropene și pro-ruse din România. Acest lucru nu este posibil fără mobilizarea celui mai puternic și bine organizat partid pro-european și pro-dezvoltare de la noi, Partidul Național Liberal. Doar PNL poate opri coaliția formată din populiștii de stânga și pro-ruși să acapareze puterea și să ne întoarcă în sfera de influență a Imperiului Răului, cum îl numea Ronald Reagan.

Nicolae Ciucă a dat semnalul mobilizării generale, iar Partidul Național Liberal, prin armata de aleși locali și militanți a răspuns ”prezent!”. Doar un vot pentru Nicolae Ciucă în 24 noiembrie și apoi în 8 decembrie va garanta victoria în bătălia cu acei politicieni care visează o Românie dominată de Partidul-Stat și aflată la cheremul antierupenilor.

CMF31240003

Articol susținut de PNL

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Donald Trump extinde sprijinul pentru mineralele critice: după MP Materials, noi companii ar putea intra în vizorul Casei Albe

Donald Trump se foloseşte de puterea statului pentru a sprijini companiile din sectorul mineralelor critice, iar analiştii se aşteaptă ca noi acorduri să urmeze...

Alegeri în R. Moldova – Peste 29.000 de persoane au votat în România. Mai mult de jumătate dintre ele au fost tineri şi au votat covârşitor pentru partidul Maiei...

Mai mult de jumătate dintre cei 29.379 de alegători care au votat în România la alegerile legislative de duminică din Republica Moldova au fost...

Cel puţin 4 morţi şi 8 răniţi în urma atacului armat, urmat de incendiere, de la biserica din Michigan. Este al doilea atac armat în masă în mai puţin...

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite duminică într-un incident armat la o biserică mormonă din Grand Blanc,...

ULTIMA ORĂ