Sunday, October 12, 2025

Situl arheologic Pompei impune limită a numărului zilnic de vizitatori

Parcul arheologic roman Pompei din sudul Italiei a anunțat vineri că va limita numărul zilnic de vizitatori la 20.000, ca răspuns la popularitatea sa în creștere, informează Reuters.

Schimbarea, care va intra în vigoare începând cu 15 noiembrie, vine după un vârf de peste 36.000 de intrări zilnice, înregistrate în duminicile cu intrare liberă, au precizat administratorii sitului, într-un comunicat.

Directorul parcului, Gabriel Zuchtriegel, a declarat că reducerea presiunii vizitatorilor asupra sitului antic este importantă din motive de conservare și siguranță.

Noua limită urmează încercărilor altor puncte turistice fierbinți de a controla numărul de turiști, precum Veneția din Italia, care a introdus un sistem său de taxe pentru a putea vizita orașul.

În 2023, Pompei a avut peste 4 milioane de vizitatori, în creștere cu 33,6% față de anul precedent, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproximativ 11.200 de persoane, conform datelor Ministerului Culturii.

Un purtător de cuvânt al parcului arhelogic a precizat că cifra de 20.000 de persoane pe zi a fost depășită doar în timpul duminicilor cu intrare gratuită și în trei sau patru zile cu plată normală.

Intrarea la muzeele italiene este gratuită în prima duminică a lunii. În rest, un bilet normal la Pompei pornește de la 18 euro (19,32 dolari).

Situl este o minune arheologică, cu ruinele remarcabil conservate ale unui oraș cândva înfloritor, scufundat sub cenușă vulcanică, roci și praf atunci când vulcanul Vezuviu a erupt, în anul 79 d.Hr.

Arheologii continuă să facă descoperiri acolo, inclusiv o casă neobișnuit de mică care a fost găsită luna trecută, cu fresce fin conservate ale unor scene mitologice.

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

FOTO Victorie pe ultima sută de metri a echipei de fotbal a României în fața Austriei

Echipa națională de fotbal a României a învins puternica echipă a Austriei cu 1-0 (0-0)

Cod roşu de ploi torenţiale în Catalonia, unde se aşteaptă să cadă 180 de litri de ploaie pe metru pătrat în 12 ore – VIDEO

O parte din regiunea Catalonia, în nord-estul Spaniei, a fost plasată duminică sub cod roşu de ploi torenţiale, la o zi după perturbările pe...

Lupte intense în Ucraina. Zelenski susține că militarii Kievului avansează pe frontul de sud: „Continuă acţiunile de contraofensivă”

Contraofensiva ucraineană a înregistrat progrese atât în regiunea sudică Zaporojie, cât şi într-o zonă din regiunea Doneţk, punctul central al conflictului, unde Kievul a...

ULTIMA ORĂ