Monday, February 2, 2026

Ultimul monopost Ferrari pilotat de Michael Schumacher a fost scos la licitaţie

Ferrari 248 F1 a fost maşina lui Schumacher în ultimul său sezon la scuderia italiană în 2006, cu care a câştigat cinci curse.

Michael Schumacher (55 de ani) a suferit un grav accident pe 29 decembrie 2013, în timp ce se afla la schi în staţiunea franceză Meribel. El a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală, fiind operat de două ori într-o clinică din Grenoble, înainte de a fi transferat la o unitate medicală din Elveţia. Campionul german a fost externat în septembrie 2014, iar de atunci a fost tratat la locuinţa sa, fără să mai aibă nicio apariţie publică.

În luna mai a acestui an, opt ceasuri aparţinând lui Michael Schumacher, dintre care două modele unice, cu dedicaţie pentru titlurile sale de campion mondial – au fost vândute de casa de licitaţii Christie’s din Geneva pentru aproximativ 4 milioane de franci elveţieni (4,1 milioane de euro). Două dintre ceasurile care şi-au găsit cumpărători erau modele unice fabricate pentru pilotul de Formula 1 şi care i-au fost oferite drept cadouri de Crăciun de către directorul echipei Ferrari, Jean Todt, a precizat Christie’s la prezentarea obiectelor.

Piesa de rezistentă l-a reprezentat un „Vagabondage 1” al casei F.P Journe, care afişează un cadran unic marcat cu ecusonul lui Ferrari şi cifra 7, simbolizând cele şapte titluri de campion mondial de Formula 1 ale lui Michael Schumacher, precum şi casca sa.

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Val de momente stânjenitoare pentru Cher la gala Grammy. Artista a primit un premiu pentru întreaga carieră. Cum a decurs prima sa apariție pe scena de la Los Angeles...

Legendara Cher a oferit câteva momente de „neuitat“ la gala premiilor Grammy de seara trecută și nici măcar nu a fost nevoită să cânte...

De ce femeile sunt mai sceptice față de inteligența artificială decât bărbații

De la deepfake-uri sexuale până la automatizarea locurilor de muncă, unele dintre cele mai problematice consecințe ale inteligenței artificiale au afectat disproporționat femeile. În...

De ce femeile sunt mai sceptice față de inteligența artificială decât bărbații

De la deepfake-uri sexuale până la automatizarea locurilor de muncă, unele dintre cele mai problematice consecințe ale inteligenței artificiale au afectat disproporționat femeile. În...

ULTIMA ORĂ