Tuesday, January 20, 2026

Medicul sancționat pentru că nu a intervenit în cazul copilului mort în Spitalul din Târgu Jiu nu a semnat procesul-verbal. E posibil să conteste amenda

Legea prevede că pacienţii cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani pot fi trataţi în orice unitate, fie că este pentru adulţi sau copii. Informaţia a fost confirmată, pentru News.ro, de surse din DSP Gorj.

Aceleaşi surse au precizat că medicul ar fi anunţat că va contesta în instanţă amenda primită.

Doctoriţa Liliana Puiu Crăciun, medicul curant care l-a primit pe băiatul de 16 ani în unitatea de primiri urgenţe, amendată tot cu 3000 de lei pentru că nu a completat conform procedurilor foaia pacientului, a semnat procesul-verbal întocmit de DSP Gorj.

Instituţia nu a primit, până joi la orele prânzului, nicio înştiinţare cu privire la demersuri oficiale făcute de vreunul dintre cei doi medici în sensul contestării amenzilor.

Sora băiatului de 16 ani mort în Spitalul din Târgu Jiu pentru că medicul chirurg a refuzat să-l opereze pe motiv că nu este pediatru a declarat, la un post TV, că acesta i-a spus că nu e de competenţa lui şi că-l va trimite pe copil în altă parte.

„Era o asistentă acolo care plângea, săraca femeie, se ducea şi se văita şi plângea şi parcă spunea să fac ceva, că altfel copilul moare. Ei erau siguri că copilul moare dacă nu mi-l operează. Pur şi simplu s-au uitat la el şi n-au făcut nimic”, a declarat sora băiatului.

Medicul de gardă de la Spitalul din Târgu Jiu rupe tăcerea după decesul adolescentului de 16 ani: Lista cu „NU AVEM” devine îngrijorător de lungă

Medicul chirurg Valentin Neagu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a refuzat să-l opereze pe băiatul de 16 ani adus cu ambulanţa pentru că se simţea rău, spunând că nu are competenţă pediatrică şi a solicitat transferul la Craiova, însă ambulanţa din Dolj a venit după mai bine de trei ore, când deja era prea târziu. Legea sănătăţii spune că adolescentul ar fi trebuit operat, fiind o urgenţă medicală.

Potrivit rezultatului necropsiei, băiatul de 16 ani avea o perforaţie stomacală, urmată de peritonită, aceasta fiind cauza decesului.

 

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Mitchell Creek (U-BT Cluj-Napoca), cel mai bun marcator al etapei a 15-a din Liga Adriatică

Mitchell Creek a fost principalul marcator al rundei, înscriind 33 de puncte în meciul echipei sale împotriva Dubai Basketball. Partida disputată sâmbătă, la BT Arena,...

Detalii șocante oferite de tânărul din Constanța care și-a ucis mama, apoi a stat toată noaptea lângă trupul neînsuflețit

Apar detalii noi în cazul crimei de la Constanța, în care un tânăr de 20 de ani este acuzat că și-a înjunghiat mama, într-un...

Ursula von der Leyen, discurs surprinzător la Davos: „Nostalgia nu va readuce vechea ordine“. UE, solidaritate „deplină“ cu Groenlanda și Danemarca

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat pentru o Europă independentă și suverană în discursul său la Forumul Economic Mondial de la...

ULTIMA ORĂ