Sunday, October 12, 2025

Adolescent de 15 ani din Cluj, trimis în judecată. A agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunţat, vineri, că procurorii au trimis în judecată un minor pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, în formă continuată (şase acţiuni materiale).  ”În esenţă, s-a reţinut că faptele inculpatului, minor cu vârsta cuprinsă între 14 – 15 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor, care în intervalul de timp 30.03.2023 – 21.10.2024 (6 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a abordat  sub diferite pretexte, şase persoane vătămate cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, în parcuri pentru copii de pe raza municipiul Cluj-Napoca, într-o tabără de zi organizată pe raza judeţului Cluj sau într-o toaletă publică aflată într-un parc din municipiul Cluj-Napoca, iar ulterior, profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate şi raportul de forţe dintre inculpat şi acestea, le-a supus pe acestea la acte de natură sexuală”, au afirmat procurorii.Băiatul de 15 ani trimis în judecată se află în arest la domiciliu.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Afaceri de un miliard euro pe Calea Victoriei

Calea Victoriei, din capitală, a fost încă de la început una dintre emblematicele artere ale Bucureștiului.

În ciuda shutdown-ului, Donald Trump ordonă plata soldelor militarilor americani

Donald Trump a ordonat sâmbătă ca militarii americani să-şi primească soldele miercurea viitoare, în ciuda paraliziei bugetare actuale, care impune în mod normal ca...

Concertele la Berăria H bat teatrul și opera

Piața de ticketing online din România a depășit 61 milioane lei anul trecut.

ULTIMA ORĂ