Sunday, October 12, 2025

Accident cumplit în județul Vrancea. Doi tineri de 17 și 21 de ani au murit arși de vii după ce mașina în care se aflau a derapat și s-a izbit cu viteză de un autoturism

Tragedia a avut loc în localitatea Panciu din județul Vrancea. Potrivit autorităților, tânărul de 21 de ani a pătruns pe contrasens după ce pierdut controlul direcției de mers din cauza vitezei excesive. La fața locului s-au deplasat de urgență o ambulanță SMURD și o autospecială cu pompieri.

În urma impactului devastator, autoturismul intrat pe contrasens a fost cuprins de flăcări. Cei doi tineri nu au mai avut nicio șansă.

În mașina care circula regulamentar se aflau trei persoane. Două dintre ele au fost rănite grav și au fost preluate de echipajele de urgență, iar a treia persoană a refuzat transportul la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Primarul general interimar al Capitalei: Astăzi suntem la peste 30.000 de parcări albastre la nivelul municipiului Bucureşti/ Generează un venit de peste 70 de milioane de lei pe an

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că sunt peste 30.000 de parcări albastre în Bucureşti, care generează venituri anuale de 70.000...

Distrigaz Sud Rețele înlocuiește Neogas Grid la operarea rețelelor de distribuție a gazelor din Otopeni și Zimnicea

Compania Distrigaz Sud Rețele, parte a grupului Engie România, va înlocui Neogas Grid, din conglomeratul Premier Energy, în calitate de operator al rețelelor de...

Serviciile secrete maghiare au spionat Bruxelles-ul. În Ungaria acționa și fostul adjunct SIS care vindea secretele României

Serviciile secrete maghiare au spionat Bruxelles-ul, potrivit unei investigații realizate de publicații din Ungaria, Germania, Austria și Belgia. În acest context, merită amintit că...

ULTIMA ORĂ