Sunday, October 12, 2025

Rareş Bogdan susţine că cel mai nou sondaj de opinie ale cărui rezultate le are arată că niciun candidat la Preşedinţie nu depăşeşte 24%, iar un sfert dintre alegători sunt indecişi

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că rezultatele unui sondaj de opinie foarte nou arată că peste 25% dintre alegătorii români sunt indecişi cu privire la votul din primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Nu există, în acest moment, un candidat care să depăşească 23-24%, iar candidatul nostru este la scorul care cu ajutorul dvs. şi al mobilizării dvs. să se ducă la peste 20% pentru că dvs. sunteţi cei care veţi da între 3 şi 4 procente pe care astăzi sondajele nu le văd”, spune Bogdan, citat de news.ro.

„Am ultimul sondaj de opinie primit, în momentul în care am aterizat, în urmă cu o oră, la aeroportul din Cluj. Niciodată înainte cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor nu au existat peste 25% dintre români nehotărâţi. Sunt 25% dintre români nehotărâţi, acei oameni care vor face, peste o săptămână, diferenţa. Dacă noi, liberalii, ne vom mobiliza, dacă dvs., primarii liberaşi care aţi adus trei milioane de voturi în urmă cu şase luni de zile pentru mandatele dvs. câştigătoare ne veţi aduce între 1,7 şi 2 milioane de voturi, alegerile vor fi pentru noi câştigătoare”, le-a transmis Rareş Bogdan miilor de membri şi simpatizanţi ai PNL care participă, duminică, la reuniunea regională a partidului de la Cluj Napoca.
El susţine că niciun candidat nu depăşeşte 23-24%.

„Nu există, în acest moment, un candidat care să depăşească 23-24%, iar candidatul nostru este la scorul care, cu ajutorul dvs. şi al mobilizării dvs. să se ducă la peste 20% pentru că dvs. sunteţi cei care veţi da între 3 şi 4 procente pe care astăzi sondajele nu le văd. Vă spun că vin din diaspora, unde situaţia nu este aşa cum o prezintă unele trompete ale PSD sau ale AUR. Simion este în cădere, în momentul ăsta are între 15 şi 16% şi va coborî”, a adăugat Rareş Bogdan.

MAI MULT NEWS.RO

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Afaceri de un miliard euro pe Calea Victoriei

Calea Victoriei, din capitală, a fost încă de la început una dintre emblematicele artere ale Bucureștiului.

În ciuda shutdown-ului, Donald Trump ordonă plata soldelor militarilor americani

Donald Trump a ordonat sâmbătă ca militarii americani să-şi primească soldele miercurea viitoare, în ciuda paraliziei bugetare actuale, care impune în mod normal ca...

Concertele la Berăria H bat teatrul și opera

Piața de ticketing online din România a depășit 61 milioane lei anul trecut.

ULTIMA ORĂ