Friday, September 26, 2025

Mai multe țări din Europa cumpără gaze ieftine de la Gazprom, după ce Rusia a întrerupt livrările către Austria

Fluxurile de gaze ruseşti către Austria au fost suspendate duminică pentru a doua zi, din cauza unei dispute privind preţurile, dar alţi cumpărători din Europa au intervenit pentru a cumpăra volumele nevândute, au declarat companii şi surse apropiate situaţiei, precum şi datele disponibile, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia, care înainte de războiul din Ucraina era cel mai mare furnizor unic de gaze către Europa, şi-a pierdut majoritatea cumpărătorilor de pe continent, deoarece UE încearcă să-şi reducă dependenţa de energia rusă.

Gazele ruseşti sunt încă vândute în volume semnificative către Slovacia şi Ungaria, precum şi către Republica Cehă, care nu are un contract direct, în timp ce volume mai mici sunt destinate Italiei şi Serbiei.

Gazprom a oprit sâmbătă livrările către OMV, după ce compania austriacă a ameninţat că va reţine o parte din gazele companiei de stat ruse drept compensaţie pentru un arbitraj câştigat într-o dispută contractuală.

Gazele s-au revândut rapid

Fluxurile către Austria erau încă suspendate duminică, dar aprovizionarea zilnică totală prin Ucraina – principala rută de tranzit a gazului rusesc către UE – rămâne la 42,4 mcm, a confirmat Gazprom, fără a comenta mai departe, aproximativ acelaşi volum ca pentru aceleaşi două zile de anul trecut.

Austria a primit 17 milioane de metri cubi înainte de întrerupere, iar acele volume găsesc acum noi cumpărători în Europa.

Firma de stat slovacă SPP a declarat că încă primeşte gaze de la Rusia şi a sugerat că alţii cumpără mai mult, deoarece există încă „un mare interes” pentru gazele ruseşti în Europa.

O sursă familiarizată cu aprovizionarea cu gaze ruseşti în Europa a spus că acestea sunt încă mai ieftine decât multe alte surse şi, prin urmare, volumele austriece au fost revândute rapid. Sursa a refuzat să numească companiile care au cumpărat gaze destinate anterior Austriei.

Austria a declarat că are stocuri abundente de gaze pentru a acoperi deficitul şi că ar putea importa în viitor prin Italia sau Germania.

Ucraina închide conducta

La apogeul său, Rusia furniza 35% din gazele necesare Europei, dar de la începutul războiului din Ucraina, în 2022, Gazprom a pierdut cota de piaţă în faţa Norvegiei, Statelor Unite şi Qatarului.

Fluxurile rămase ale companiei către Europa s-ar putea să nu continue mult, conducta din era sovietică prin Ucraina urmând să fie închisă la sfârşitul acestui an, deoarece Kievul nu doreşte să prelungească acordul de tranzit.

Conducta Yamal-Europa via Belarus s-a închis deja după o dispută, în timp ce Rusia a dat vina pe Statele Unite şi Marea Britanie pentru exploziile de sub Marea Baltică care au închis ruta Nord Stream.

Washingtonul şi Londra au negat că au aruncat în aer conductele.

Wall Street Journal a relatat că în spatele atacului s-au aflat oficiali ucraineni. Kievul a negat asta.

Dacă Ucraina închide ruta de tranzit de gaze, livrările semnificative ale Rusiei vor merge doar către Ungaria, care îşi primeşte majoritatea volumelor printr-o conductă care trece în principal prin Turcia.

MAI MULT DIGI 24

Mai mult de jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de activitatea lui Nicuşor Dan în politica externă (sondaj)

Mai mult de jumătate dintre români se declară nemulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicuşor Dan în domeniul politicii externe şi de activitatea Ministerului de Externe,...

Recomandăm și ...

Comisia Europeană deschide o investigaţie antitrust împotriva gigantului software SAP

Comisia Europeană a anunţat joi lansarea unei anchete antitrust împotriva companiei germane SAP, vizând practicile acesteia în domeniul serviciilor de suport software, transmite CNBC.

Starbucks închide cafenele şi concediază angajaţi în America de Nord, într-un plan de restructurare de 1 miliard de dolari

Starbucks a anunţat joi un plan de restructurare în valoare de 1 miliard de dolari, care prevede închiderea unor cafenele din America de Nord...

Amazon plăteşte 2,5 miliarde de dolari pentru a închide un proces privind inducerea în eroare a abonaţilor Prime

Amazon.com a fost de acord să achite 2,5 miliarde de dolari, reprezentând amenzi şi despăgubiri, pentru a soluţiona un caz intentat de Comisia Federală...

ULTIMA ORĂ