Wednesday, November 19, 2025

Ambulanță cu un deținut, lovită în plin de un autoturism, pe Calea Victoriei

Accidentul a avut loc la intersecția Bulevardului Regina Elisabeta cu Strada Ion Brezoianu din Capitală. O ambulanță ce se deplasa pe bulevard a intrat în coliziune cu un autoturism care nu i-a dat prioritate în intersecție. În ambulanță se aflau un deținut și doi polițiști ce urmau să ajungă la un spital. În urma impactului dintre cele două vehicule, autoturismul a pătruns pe trotuar, unde a avariat un semafor.

Din fericire, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime. Șoferul ambulanței în vârstă de 48 de ani și cel al autoturismului în vârstă de 26 de ani au fost testați cu aparatul etilotest. În ambele cazuri rezultatul a fost negativ. Ulterior, ocupanții ambulanței și-au reluat deplasarea cu o altă ambulanță. Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Tineri din Buzău, ridicați pentru trafic de droguri. Primeau comenzi, lăsau pachete și erau plătiți în crypto

În județul Buzău, doi tineri au ajuns în arest preventiv, după ce au fost prinși în flagrant când vindeau droguri.

Operațiunea Z – Poliţia şi DIICOT fac peste 200 de percheziţii în toată țara. Opt mașini de lux, confiscate la Iași | VIDEO

Poliţia Română şi DIICOT fac, miercuri, 216 percheziţii în întreaga ţară, în cadrul operaţiunii „Ziua Z”, fiind vizate grupări de criminalitate organizată. 250 de...

Și celălalt gigant american, Exxon Mobil, este interesat de activele Lukoil din străinătate, însă NU de cele din România

După Chevron, și celălalt gigant de petrol american, Exxon Mobil, este interesat de achiziționarea unora din activele internaționale ale Lukoil, însă nu cele din...

ULTIMA ORĂ