Tuesday, November 18, 2025

România, campioana inflației din Uniunea Europeană în ultimele opt luni

Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Slovenia (0,0%), Lituania şi Irlanda (ambele cu 0,1%), iar cele mai ridicate au fost în România (5%), Belgia şi Estonia (ambele cu 4,5%).

Comparativ cu septembrie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în două state membre UE, a rămas stabilă în şase şi a crescut în 19 ţări membre UE, inclusiv în România de la 4,8%, până la 5%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în octombrie până la 2%, de la 1,7% în septembrie, când s-a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani şi jumătate. Inflaţia în zona euro este astfel fix la nivelul ţintă avut în vedere de Banca Centrală Europeană.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 2,7%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, s-a menţinut la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Iar cresc ratele românilor. Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,59% pe an

Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în octombrie 2024 comparativ cu septembrie 2024 a fost 100,71%. Rata anuală a inflaţiei în octombrie 2024 comparativ cu octombrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 – octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 – octombrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,1%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Replică dură a Kremlinului la acuzațiile Poloniei că serviciile secrete ruse au sabotat o cale ferată vitală pentru ucraineni

Kremlinul a acuzat, marţi, Polonia că cedează în faţa rusofobiei, după explozia survenită pe o cale ferată poloneză vitală pentru aprovizionarea Ucrainei, sabotaj comis,...

Tranzacția care schimbă echilibrul militar în Orientul Mijlociu

Donald Trump intenționează să aprobe vânzarea de avioane de vânătoare F-35 fabricate în SUA către Arabia Saudită.

Scumpiri la pompă: Motorina trece de 8 lei, benzina se apropie de 7,6 lei. Autoritățile anunță controale în benzinării

Cu prețuri crescute la pompă în ultimele zile, ministrul Energiei anunță controale în benzinării.

ULTIMA ORĂ