Wednesday, November 19, 2025

Ce spune Adrian Năstase după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu m-a șocat; este un personaj complicat și exagerat“

O carieră profesională interesantă, dar un ton alarmant

Adrian Năstase a menționat că a analizat recent activitatea profesională a lui Călin Georgescu, găsind aspecte pozitive:

„M-am uitat puțin, în ultimele ore, să încerc să înțeleg puțin CV-ul lui, activitatea lui profesională, destul de interesantă. E un personaj cu calități intelectuale. Am fost surprins să văd că, în 2012, și-a lansat o carte la Fundația Titulescu. E adevărat că eu atunci eram ocupat cu o condamnare, nu am participat la lansare. (…) În perioada aceea, el marca o activitate profesională, inclusiv internațională, de foarte bună calitate. M-a șocat tonul și discursul lui din ultima vreme, de parcă ar fi fost iluminat pe modelul lui Petrache Lupu, de la Maglavit, și a devenit, într-un fel, mesianic: a venit să împartă libertatea, puterea, demnitatea, ignorând ce s-a întâmplat în țară în aceste decenii. E exagerat“, a spus Adrian Năstase în emisiunea lui Marius Tucă de la Gândul.

În acea perioadă, Georgescu părea să fie implicat în proiecte de înaltă calitate, inclusiv pe plan internațional. Cu toate acestea, Năstase spune că tonul discursului său din prezent îl șochează.

„Obsesia cuvântului popor“

Adrian Năstase a atras atenția asupra unei trăsături recurente în discursul lui Călin Georgescu: utilizarea obsesivă a cuvântului „popor“. Fostul premier consideră că acest mod de adresare, deși atractiv pentru un segment limitat al societății, este periculos.

„Dacă veți lua discursul lui de astăzi, numărați de câte ori a rostit cuvântul „popor”. Totuși, este un mod obsesiv de a se adresa, până la urmă, unui segment care a însemnat doar 2 milioane de români din 18-20 de milioane de români. Iar formula lui, într-adevăr mesianică, mi se pare extrem de periculoasă. Este vorba despre o întoarcere în trecut și îmi aduce aminte de felul în care, în perioada interbelică, erau dezbaterile despre semănătorism, despre modernizare, și dacă modernizarea se poate face prin recurgerea la modelul european-occidentalizare sau prin poporanism“, a subliniat Năstase.

Năstase a comparat retorica lui Georgescu cu tensiunile ideologice din perioada interbelică, când România oscila între occidentalizare și modele tradiționale.

În finalul intervenției, Adrian Năstase a făcut un apel către cetățeni, subliniind importanța participării la vot.

„E o bătălie la care mulți nu vor participa, pentru că nu se vor regăsi în niciunul dintre cei doi candidați, iar participarea va fi mai slabă decât în primul tur, cred. Dar votul din duminica viitoare din Parlament este cel puțin la fel de important, pentru că poate fi o contrapondere pentru oricare dintre cei doi“, a punctat Adrian Năstase.

 

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Un tribunal federal american anulează redecuparea electorală a Texasului care-i favorizează pe republicani

Un tribunal federal american a suspendat marţi noua hartă electorală a Texasului menită să le permită republicanilor să obţină cu cinci mandate mai mult...

AFP: Ce se ştie despre acuzaţiile de ”safari” de război al unor lunetişti străini la asediul de la Sarajevo

Anunţarea unei anchete în Italia cu privire la presupuşi ”lunetişti de weekend” care au plătit pentru a trage în civili în timpul asediului oraşului...

ULTIMA ORĂ Schimbare la Declarația Unică. ANAF a pregătit documentul. Formularul 212 va fi precompletat cu informații extrase din bazele de date ANAF, alte declarații fiscale, evidența contractelor de...

ANAF a pregătit Declarația Unică (formularul 212) precompletată, care va fi utilizată din 2026 pentru declararea veniturilor aferente anului 2025, cu termen de depunere...

ULTIMA ORĂ