Sunday, October 12, 2025

Soția unui fost deputat s-a păruit cu o colegă pentru un loc de parcare, în curtea unui spital

Raluca Neagu Movilă, soția fostului deputat Petru Movilă, a sărit la bătaie la o colegă, după ce i-a reproșat că i-ar fi ocupat locul de parcare din curtea Spitalului Sfântul Spiridon. 

Evenimentul s-a întâmplat joi, fiind necesară in intervenția poliției. Victima doctoriței Movilă este Otilia Obadă, medic oftalmolog în același spital.

”La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la o agresiune fizică. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, pe fondul unui conflict spontan, o femeie de 38 de ani ar fi fost agresată fizic de către o altă femeie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.

Contactate telefonic de ziarul dezvaluirea.ro, cele două doctorițe nu au vrut să comenteze. ”Nu dau declarații, sunt la serviciu”, a spus Otilia Obadă. ”Doamna Obadă are probleme psihice, știe tot spitalul. Alte comentarii nu  vreau să fac”, a spus Raluca Neagu Movilă.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Un supravieţuitor al masacrului din 7 octombrie din Israel, care şi-a văzut iubita şi cel mai bun prieten ucişi, s-a sinucis

Un supravieţuitor al evenimentelor din 7 octombrie din Israel, care şi-a văzut iubita şi cel mai bun prieten ucişi sub ochii lui, s-a sinucis...

Transplant hepatic în premieră la Cluj: o mamă i-a oferit fiicei sale o nouă viață

O mamă a reușit să-i ofere a doua viață fiicei sale, în vârstă de 18 ani, după ce i-a donat o parte din ficat....

Trei oficiali din Qatar au murit într-un accident de mașină lângă Sharm el-Sheikh, în Egipt

Trei angajaţi ai Amiri Diwan, principala organizaţie guvernamentală din Qatar, au murit într-un accident de maşină în apropiere de staţiunea egipteană de la Marea...

ULTIMA ORĂ