Wednesday, November 19, 2025

Diana Șoșoacă riscă să râmână pieton câteva luni, după ce a pierdut procesul cu Judecătoria Buftea

Incidentul care a adus-o în fața judecătorilor a avut loc pe 10 martie 20204, când Diana Șoșoacă a fost surprinsă conducând cu 110 km/h, pe DN7, în Buftea. Diana Șoșoacă era atunci senatoare și candidat al partidului la europarlamentare. După ce a fost oprită pentru că avea o viteză de trei ori mai mare decât cea permisă, Diana Șoșoacă i-a acuzat pe polițiști de ”abuz” și de faptul că o împiedică să-și desfășoare campania electorală pentru europarlamentare. Procesul întocmit la acea vreme de polițiști a fost contestat în instanță, senatoarea cerând anularea amenzii primite și suspendarea permisului său de conducere pentru trei luni. ”Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect «plângere contravenţională», formulată de petenta Iovanovici Șoșoacă Diana, în contradictoriu cu intimatul IPJ Ilfov, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PIFW nr. 0354492 din data de 10.03.2024. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia Judecătoriei Buftea. Diana Iovanovici Şoşoacă, despre decizia CCR de anulare a alegerilor: Este o luptă a serviciilor secrete româneşti şi străine

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

SUA confirmă vânzarea către Taiwan a unui sistem de 700 de milioane dolari, testat în Ucraina

Statele Unite au confirmat vânzarea către Taiwan a unui sistem avansat de apărare aeriană NASAMS în valoare de aproape 700 de milioane de dolari,...

România, pe ultimul loc în UE la studii postliceale. Motivele pentru care aleg tinerii să renunțe la studii

Peste trei sferturi dintre românii între 25 și 34 de ani nu și-au continuat studiile după liceu, deși peste 70% dintre angajatori caută oameni...

Cisternă cu substanțe periculoase, răsturnată pe DN1, între Brașov și Predeal: traficul auto este blocat

O cisternă încărcată cu substanţe periculoase s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe DN 1, între Braşov şi Predeal, iar traficul este complet blocat.

ULTIMA ORĂ