Wednesday, November 19, 2025

Vremea 9 decembrie. Precipitații abundente în mai multe regiuni ale țării. La munte sunt așteptate ninsori: care sunt maximele zilei

În București, vremea va fi mai cald decât este normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări și posibil va mai ploua la începutul zilei. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 11 grade Celsius și cea minimă – de 1… 3 grade Celsius. Meteorologii anunță ceață noaptea.

La munte, vremea va fi în general închisă. Sunt așteptate, de asemenea, precipitații mixte, iar la altitudini mari chiar ninsoare.

Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15… 20 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei și în Carpații Orientali.

Temperaturile maxime vor fi între 6 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade Celsius. Ceața își va face simțită prezența.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

SUA confirmă vânzarea către Taiwan a unui sistem de apărare aeriană în valoare de 700 de milioane de dolari

Statele Unite au confirmat vânzarea către Taiwan a unui sistem avansat de apărare aeriană în valoare de aproape 700 de milioane de dolari, care...

Pe Profit Insider: Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Schimbare la aeroporturile Otopeni și Băneasa. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații...

Microsoft lansează Agent 365, un instrument pentru controlul şi monitorizarea agenţilor AI din companii

Microsoft a prezentat marţi Agent 365, un nou software dedicat companiilor care folosesc agenţi de inteligenţă artificială, menit să le ofere control, vizibilitate şi...

ULTIMA ORĂ