Sunday, October 12, 2025

Primarul din Târgu Mureș, mituit cu opere de artă. Acuzații grave aduse de DNA pe numele lui Soos Zoltan

“În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 de lei (echivalentul sumei de circa 200.000 de euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective. Contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură”, a arătat Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat de presă.

Potrivit DNA, la data de 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, “inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparţinând unei asociaţii controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 de lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea şi derularea unui număr de 9 achiziţii directe în valoare totală de 275.355 de lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială”.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a celor doi, începând cu data de 9 decembrie, Soos Zoltan, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, iar omul de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

“La data de 10 decembrie 2024, cei doi inculpaţi sunt prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile (…). În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş”, a precizat DNA.

MAI MULT REALITATEA

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Donald Trump amenință China cu restricții la exporturile de piese pentru avioanele Boeing

Statele Unite ar putea impune controale la export pentru piesele de avioane Boeing, ca parte a răspunsului Washingtonului la noile restricții impuse de China...

Vremea se răcește puternic: valul de aer polar aduce temperaturi negative. Unde apar condiții de brumă și îngheț

Un val de aer polar va cuprinde toată țara de săptămâna viitoare. Temperaturile vor scădea cu câteva grade, iar în unele zone vor fi...

Ploile torenţiale din Mexic au provocat decesul a cel puţin 41 de persoane

Cel puţin 41 de persoane au murit într-o serie de inundaţii şi alunecări de teren provocate de joi de ploile torenţiale din estul şi...

ULTIMA ORĂ