Monday, October 13, 2025

SIE spune că Gabriel Vlase a fost la Baku și Abu Dhabi în misiuni externe. Prezența la cursele de Formula 1, „la invitația gazdelor”

Deplasarea directorului Serviciului de Informații Externe Gabriel Vlase, însoțit de adjunctul său și alte două persoane, la Baku, nu a fost făcută în interes privat. „Delegația SIE a realizat deplasarea în cadrul unei misiuni externe, la invitația omologilor azeri pentru a participa la Baku Security Forum, eveniment ce a reunit delegații din peste 50 de țări”, precizează Serviciul, într-un comunicat de presă. Referitor la prezența lui Vlase la Abu Dhabi,  SIE spune că a fost o misiune externă, iar  deplasarea a fost făcută cu un avion de linie, iar „participarea a avut loc la invitația gazdelor”. În schimb, prezența lui Gabriel Vlase la Marele Premiu al Italiei, a fost una privată, făcută cu un zbor de linie, costurile fiind suportate personal de acesta.

MAI MULT DIGI 24

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Netanyahu proclamă victoria cu câteva ore înainte de întoarcerea prevăzută a ostaticilor din Gaza

Israelul a obţinut „victorii imense” în doi ani de război împotriva Hamas, a declarat duminică seara premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce mişcarea...

Trump spune că i-ar putea da lui Putin un nou ultimatum: Dacă nu se încheie războiul, ar putea trimite Ucrainei rachete Tomahawk. Şeful Casei Albe a discutat din nou...

Preşedintele Donald Trump a declarat că s-ar putea să-i spună liderului rus Vladimir Putin că ar putea furniza Ucrainei rachete Tomahawk cu rază lungă...

Trei deputaţi israelieni de dreapta vor boicota discursul lui Trump în semn de protest faţă de încetarea focului în Gaza

Trei parlamentari israelieni de dreapta au anunţat că nu vor participa la discursul pe care preşedintele american Donald Trump îl va rosti luni în...

ULTIMA ORĂ