Wednesday, November 19, 2025

Incendiu devastator în Suceava. Trei victime cu arsuri, transportate la spital

La fața locului, autoritățile au identificat trei victime care au suferit arsuri la nivelul membrelor. Acestea erau conștiente și cooperante, fiind imediat preluate de echipajele medicale pentru a primi primul ajutor. Victimele au fost transportate ulterior la spital pentru tratament de specialitate, starea lor fiind monitorizată cu atenție.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, afectând grav garajul și bunurile din interior, inclusiv un autoturism. De asemenea, flăcările au extins distrugerea și asupra altor două mașini parcate în apropierea garajului, provocând pagube considerabile.

Incident grav în Botoșani. Două fetiţe au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost rănite în urma unei explozii

Potrivit primelor informații, incendiul a fost generat în timpul unor lucrări de tăiere cu un flex. Scânteile mecanice produse în timpul acestei activități au dus la o explozie, cauzată de acumularea gazelor de la instalația GPL a autoturismului din garaj. Explozia a declanșat imediat incendiul, care s-a răspândit rapid, provocând răni și distrugeri semnificative.

Echipele de intervenție au reușit să localizeze incendiul și să lucreze intens pentru lichidarea acestuia, evitând astfel extinderea flăcărilor la alte proprietăți din zonă. Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale incidentului pentru a preveni astfel de situații în viitor.

Tragedie la malul mării. O femeie de 72 de ani a murit carbonizată în baraca în care-și ducea traiul VIDEO

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

EXCLUSIV Dan Șucu pregătește startul celui mai mare ansamblu rezidențial al său FOTO

Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, și partenerul său, dezvoltatorul imobiliar Redport, planifică începerea lucrărilor la prima etapă a celui mai mare...

Meciul România-San Marino: Andrei Raţiu – Sunt puţin dezamăgit, puteam mai mult în grupă

Jucătorul Andrei Raţiu a declarat, marţi seară, că este dezamăgit, deoarece naţionala României ar fi putut obţine rezultate mai bune în grupa H de...

Austria – Bosnia, egal cu emoții și bilet pentru America. Ce echipe din Europa merg direct la CM 2026

Europa şi-a stabilit marţi seara toate echipele care se califică direct la Cupa Mondială 2026, dar şi restul formaţiilor care vor juca barajul de...

ULTIMA ORĂ