Tuesday, November 18, 2025

Parada modei pe pârtie, contestată de salvamontiști: "Gheața nu ține cont de brand!" Fotografii halucinate cu turiști, pe munte

“Dacă vă pregătiți să mergeți la munte iarna, nu uitați: muntele e un loc minunat… dar nu un podium de modă. Adidașii cool, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante și gleznele „libere și fericite” sunt absolut perfecte… pentru oraș. Pe munte? Sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse și, în unele cazuri, o întâlnire rapidă cu echipa Salvamont”, se arată în mesajul postat pe Facebook de cei de la Salvamont Brașov. Aceștia atrag atenția asupra faptului că paltonul de blană “arată superb în poze, dar vă asigurăm că nu vă ajută să schiați mai bine și nici să evitați să vă ciocniți de alții când vă dați cu sania”. Adidașii – mai spun aceștia – “oricât de „grip” vi s-ar părea în reclame, au o relație extrem de alunecoasă cu gheața. În plus modelul “AIR” nu vă dă aripi pe pârtie!”. Salvamontiştii atrag totodată atenția că „dacă nu aveți o pregătire fizică bună, nu urcați până în vârf”. “Așa că, un mic reminder: ghete de iarnă – da! Pantaloni de iarnă – da! Blugi, trening, ghete de oraș? NU! Înțelegem, moda e importantă, dar siguranța ar trebui să fie și ea pe listă, undeva înaintea acesteia.Dacă nu aveți o pregătire fizică bună, nu urcați până în vârf. Nu e nicio rușine să vă bucurați de o pârtie mai accesibilă, dar e rușinos (și periculos) să puneți pe toată lumea în pericol din cauza lipsei de pregătire. Vă rugăm, apelați la un instructor autorizat dacă nu știți să schiați! Nu la prietenul care „știe el bine” și nici la tutorialele de pe YouTube. Acestea nu sunt o soluție mai ales dacă schiați cu telefonul în mână pentru a nu rata vreun pas. Tutorialele live sunt distractive, dar poate ar fi mai bine să le urmăriți acasă, nu în timp ce coborâți”. Salvamontiștii au un mesaj și pentru părinți, aceștia fiind rugați să nu fie iresponsabili. “Asigurați-vă că cei mici sunt echipați corespunzător și evitați să îi puneți în pericol. Niciun compromis în alegerea echipamentul lor nu merită riscul unei accidentări.Respectați regulile și “Decologul Schiorului”, păstrați distanța și controlați-vă viteza. Nimeni nu vrea să fie „omul rachetă” care își încheie ziua cu o vizită la urgențe. Dacă vreți să aveți o zi frumoasă pe munte și să ne vedem doar în poze, nu și pe targă, lăsați „fashion week” acasă și echipați-vă adecvat. Gheața nu iartă – indiferent de brandul de pe talpa încălțărilor!PS: Un echipament adecvat, achiziționat de la unul dintre magazinele de specialitate, ar putea fi mai ieftin decât o pereche de UGG-uri sau alte accesorii superficiale. În plus, în ultima perioadă au apărut o mulțime de combinații interesante”, mai transmite Salvamont Brașov.

MAI MULT REALITATEA

Ucraina şi FMI au început negocierile pentru un nou program de finanţare. Care sunt prioritățile discutate

Liderii Ministerului Finanţelor din Ucraina, ai Băncii Naţionale a Ucrainei şi experţi ai Fondului Monetar Internaţional au început discuţiile privind un nou program de...

Recomandăm și ...

Abuzul sexual al copiilor, la un nivel critic în România. Anul acesta sunt de peste două ori mai multe sesizări față de 2024

Abuzul și exploatarea sexuală a copiilor atinge „niveluri critice” în România, atrage atenția organizația Salvați Copiii.  

România crește producția de vin după anul slab 2024 GRAFICE

Producția globală de vin a înregistrat în 2025 un avans de 3%, fapt ce marchează o recuperare, modestă, după recolta extrem de slabă din...

Corpul de control al Ministerului Sănătății, verificări la spitalul din Târnăveni după imaginile cu pacienți ținuți în condiții mizere

Corpul de control al Ministerului Sănătății a ajuns, marți dimineață, la spitalul din Târnăveni, în secțiile de psihiatrie unde au fost descoperiți pacienți ținuți...

ULTIMA ORĂ