Monday, October 13, 2025

Klaus Iohannis a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie condusă de Christopher Coons, membru al Congresului SUA, căreia i-a prezentat măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine şi a intensificării atacurilor hibride

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie condusă de Christopher Coons, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, senator democrat din partea statului Delaware. În cadrul întâlnirii, şeful statului a prezentat evoluţiile interne din România, în contextul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, şi măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine în procesele democratice şi a intensificării atacurilor hibride. Preşedintele României a avertizat asupra faptului că aceste atacuri nu sunt îndreptate doar către un singur stat, ci împotriva societăţilor democratice în ansamblul lor, şi a arătat că ţara noastră a solicitat la nivelul Uniunii Europene şi al NATO o coordonare intensificată pentru combaterea şi prevenirea acestor activităţi.

MAI MULT NEWS.RO

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Trump i-a cerut președintelui israelian să îl graţieze pe Netanyahu, inculpat de corupţie: „Îmi place acest domn”

Într-un discurs în Knesset, președintele american Donald Trump a cerut președintelui Israelului să-l grațieze pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupție.

Deţinuţi palestinieni eliberaţi din Israel sosesc la Spitalul Nasser din Khan Yunis. 154 de deţinuţi palestinieni eliberaţi şi expulzaţi din Israel sosesc în Egipt

Autobuze cu deţinuţi palestinieni au sosit luni la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP şi The Associated Press.

Cântăreaţa Katy Perry şi fostul premier al Canadei Justin Trudeau, surprinşi în timp ce se sărută pe un iaht în California

Cântăreaţa Katy Perry, interpretă a piesei „California Gurls”, şi fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau au fost surprinşi sărutându-se pe un iaht în largul coastei...

ULTIMA ORĂ