Monday, October 13, 2025

Klaus Iohannis a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie condusă de Christopher Coons, membru al Congresului SUA, căreia i-a prezentat măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine şi a intensificării atacurilor hibride

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie condusă de Christopher Coons, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, senator democrat din partea statului Delaware. În cadrul întâlnirii, şeful statului a prezentat evoluţiile interne din România, în contextul desfăşurării alegerilor prezidenţiale, şi măsurile luate de statul român ca urmare a interferenţelor străine în procesele democratice şi a intensificării atacurilor hibride. Preşedintele României a avertizat asupra faptului că aceste atacuri nu sunt îndreptate doar către un singur stat, ci împotriva societăţilor democratice în ansamblul lor, şi a arătat că ţara noastră a solicitat la nivelul Uniunii Europene şi al NATO o coordonare intensificată pentru combaterea şi prevenirea acestor activităţi.

MAI MULT NEWS.RO

Bucureşti, primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene / Locul 9 în topul statelor UE în ceea ce...

Bucureştiul ocupă primul loc în topul preţului la energie electrică raportat la puterea de cumpărare din 33 de capitale europene şi locul 9 în...

Recomandăm și ...

Fotbal – Elite League U20: Echipa României a pierdut al doilea meci disputat împotriva Cehiei, 1-5

Echipa naţională U20 a României a fost învinsă luni, pe teren propriu, scor 1-5, de echipa naţională a Cehiei, într-un meci contând pentru noua...

Momentele emoționante în care ostaticii eliberați de Hamas s-au putut întâlni, în sfârșit, cu familiile, în imagini

Ultimii 20 de ostatici ținuți de Hamas în Gaza au revenit în Israel, după doi ani de captivitate. Însă doar rămășițele pământești a patru...

Momentele emoționante în care ostaticii eliberați de Hamas s-au putut întâlni, în sfârșit, cu familiile, în imagini

Ultimii 20 de ostatici ținuți de Hamas în Gaza au revenit în Israel, după doi ani de captivitate. Însă doar rămășițele pământești a patru...

ULTIMA ORĂ