Wednesday, November 19, 2025

Scene de groază în Grecia. Incediu într-un hotel, patronul a murit aruncându-se în gol – FOTO/VIDEO

Acest bărbat în vârstă de 55 de ani este proprietarul hotelului, în Kalambaka, un orăşel turistic fără ieşire la mare, în Meteora, o zonă în care se află numeroase mănăstiri ortodoxe creştine, potfivit Greekcitytimes.

Incendiul în local a izbucnit dintr-un motiv necunoscut imediat.

În hotel erau cazate aproximativ 30 de persoane – inclusiv opt copii -, care au fost evacuate toate, potrivit pompierilor.

Opt dintre evacuaţi au fost spitalizaţi din cauza unor probleme respiratorii, precizează ei.

Meteora găzduieşte mii de turişti anual, care vin să viziteze mănăstirile construite pe vârful unor faleze şi pe vârfuri stâncoase, inscrise în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Călugării sunt instalaţi încă din secolul al XI-lea pe aceste stânci, iar una dintre măsătiri a fost folosită ca decor la turnarea filmului cu James Bond ”For Your Eyes Only”, cu Roger Moore, în 1981.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Dennis Man spune că România a avut o evoluţie modestă în grupa de calificare la CM: Trebuie să ne concentrăm şi să o scoatem la capăt în martie

Jucătorul Dennis Man a declarat, marţi seară, că naţionala României a avut o evoluţie modestă în meciurile din grupa H de calificare la Cupa...

MAE: România a câştigat competiţia internaţională pentru un rol de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT)/ Judecătoarea Adina Elvira-Ghiţă va prelua funcţia pentru un mandat de şapte ani

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a câştigat competiţia internaţională pentru un rol de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT), prin judecătoarea...

Dennis Man spune că România a avut o evoluţie modestă în grupa de calificare la CM: Trebuie să ne concentrăm şi să o scoatem la capăt în martie

Jucătorul Dennis Man a declarat, marţi seară, că naţionala României a avut o evoluţie modestă în meciurile din grupa H de calificare la Cupa...

ULTIMA ORĂ