Tuesday, November 18, 2025

Percheziții la o firmă de pază din București, într-un dosar de fraudă financiară. Administratorul, suspectat că a sustras peste 5,5 milioane de lei

”Marţi, 28 ianuarie 2025, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6 au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2019 – 2023, doi bărbaţi, în vârstă de 43 şi 45 de ani, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale care activează în domeniul asigurării pazei ar fi înregistrat în contabilitatea societăţii facturi care atestă în mod fictiv achiziţii de combustibil.

”De asemenea, în sarcina unuia dintre ei, s-a reţinut faptul că şi-ar fi insuşit, în interes personal, aproximativ 5.500.000 de lei din conturile societăţii, folosind în acest scop la unitatea bancară state de plată falsificate, ce atestau un număr mult mai mare de salariaţi”, a mai transmis sursa citată.

Au fost făcute patru percheziţii, fiind identificate şi ridicate mai multe probe.

”Totodată, pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii, asupra tuturor bunurilor imobile si mobile ale bănuiţilor, precum şi asupra conturilor bancare. În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus măsura reţinerii faţă de unul dintre bănuiţi, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, a mai transmis sursa citată.

MAI MULT REALITATEA

Scandal uriaș în Parlamentul de la Kiev. Opoziția a blocat tribuna oficială și a cerut demisia Guvernului

Membrii fracțiunii fostului președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, „Solidaritatea Europeană”, au cerut dizolvarea cabinetului de miniștri. Parlamentarii au blocat tribuna Radei și au strigat...

Recomandăm și ...

Cartierele locuite de romi, declarate „zone cu risc ridicat” într-o țară din Europa. Poliția va putea face percheziții fără mandat

Adoptarea unei legi controversate a declanșat critici dure din partea organizațiilor pentru drepturile omului, după ce autoritățile din Slovenia au decis să declare „zone...

Orban: Despărţirea de preşedinte, după o discuţie într-un oarecare nivel de contradicţie, referitor la o declaraţie pe care am dat-o privind folosirea abuzivă a imaginii preşedintelui în campania pentru...

Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban a declarat, marţi, că despărţirea sa de preşedinte a venit după o singură discuţie într-un oarecare nivel de contradicţie,...

Reacţia Cameliei Voinea după acuzaţiile că şi-ar fi abuzat verbal fiica: Este clar ca este vorba despre o campanie coordonată împotriva noastră / Ce spune Sabrina Voinea – VIDEO

Antrenoarea Camelia Voinea a răspuns, într-un comunicat postat în social media, acuzaţiilor conform cărora şi-ar fi abuzat propria fiică. Ea spune că imaginile prezentate...

ULTIMA ORĂ