Thursday, November 20, 2025

Judecătoria Sectorului 2 a emis ordin de protecție pe numele bărbatului care l-a amenințat pe David Popovici

Judecătoria Sectorului 2 a admis luni, în parte, cererea campionului olimpic la înot David Popovici de emitere a unui ordin de protecţie împotriva unui vecin de bloc care a ameninţat că-i incendiază maşina. Potrivit deciziei instanţei, vecinul respectiv nu are voie, pe o perioadă de şase luni, să se apropie la mai puţin de 100 de metri de David Popovici şi de locul unde sportivul se antrenează – Bazinul Olimpic “Lia Manoliu”.

De asemenea, bărbatului îi este interzis orice contact cu David Popovici.

“Admite, în parte, cererea având ca obiect – ordin de protecţie. Dispune emiterea unui ordin de protecţie pentru o durată de 6 luni, prin care: obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 100 m faţă de reclamant şi faţă de numita (…) , precum şi faţă de locul în care reclamantul îşi desfăşoară activitatea, respectiv Bazinul Olimpic ‘Lia Manoliu’. Obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 4 m faţă de locuinţa reclamantului. Îi interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Atrage atenţia pârâtului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare”, se arată în decizia instanţei.

Vecinul lui David Popovici face pe neștiutorul, după ce a fost amenințat cu ordinul de protecție: „Nu am nimic cu el. Tatăl lui s-a luat de mine”

În urmă cu două săptămâni, sportivul a sunat la Poliţie şi a reclamat faptul că a fost ameninţat de un vecin de bloc, în vârstă de 70 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, că îi va incendia maşina.

“Întrucât bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunităţii în vederea audierii. Menţionăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. În acest context, persoanei vătămate i s-au adus la cunoştinţă prevederile legale privind ordinul de protecţie, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent. De asemenea, tânărul şi-a rezervat dreptul de a formula plângere, în termen legal. Cercetările sunt continuate din oficiu de către poliţişti din cadrul Secţiei 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, transmitea atunci Poliţia Capitalei.

David Popovici a cerut ordin de protecție împotriva unui vecin care l-a amenințat că-i INCENDIAZĂ bolidul de 150.000 de euroLa începutul acestui an, David a fost ţinta unor critici în spaţiul public, după ce a anunţat că şi-a cumpărat o maşină de lux în valoare de 100.000 de euro. 

MAI MULT REALITATEA

Taxă de 25 de lei pentru coletele din afara UE, aprobată în Parlament. Ce trebuie să știe românii înainte ca măsura să intre în vigoare

Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite...

Recomandăm și ...

Ministru: Lukoil are o datorie față de stat. Unii au au plecat și am luat praful de pe tobă

Ministrul Economiei, Radu Miruță, afirmă că grupul rus Lukoil are o datorie către statul român.

Ministru: Trimit unor angajați de 3 ori foaia înapoi, dar o scriu cu aceeași greșeală. N-au dat examen pe bune

Ministrul Economiei, Radu Miruță, dezvăluie că în ministerul său sunt oameni care muncesc cât mai mulți dintre colegii lor la un loc, dar și...

UE vrea să reducă reglementările cu privire la inteligenţa artificială, în urma unor presiuni ale giganţilor tech şi provoacă o dezbatere

Uniunea Europeană a anunţat miercuri o serie de măsuri în vederea unei reduceri a reglementărilor în domeniul inteligenţei artificiale (AI) şi datelor, în urma...

ULTIMA ORĂ