Tuesday, November 18, 2025

Bombă pe scena politică. Unul dintre liderii Coaliției îi cere demisia lui Klaus Iohannis

De altfel, liderul maghiar considera plecarea lui Iohannis de la Cotroceni ”ideală” pentru continuarea parteneriatului politic cu PNL și PSD.

Conform procedurii, dacă președintele ilegitim pleacă din vârful statului, acesta va fi înlocuit de Ilie Bolojan, care acum conduce Senatul României. Un lucru agreat de Kelemen Hunor și de ceilalți parteneri de Coaliție.

Ședință crucială pentru debarcarea faraonului ilegitim. Cum poate fi gonit Iohannis de la Cotroceni?

Se apropie debarcarea faraonului de la Cotroceni! Potrivit unor surse, liderii coaliției de guvernare urmează să aibă, luni, o ședință în care să discute despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Totul în condițiile în care, tot luni, parlamentarii trebuie să decidă dacă aprobă propunerea de suspendare venită din partea opoziției. 

Potrivit unor surse, liderii Coaliției urmează să aibă luni o ședință în care să discute despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis, potrivit Realitatea Plus.

Totul în condițiile în care, tot luni, parlamentarii trebuie să decidă dacă să trimită propunerea de suspendare venită din partea opoziției la Curtea Constituțională și mai apoi la votul din plen.

Discuția vine în contextul în care inclusiv liderii Coaliției i-au cerut lui Klaus Iohannis să plece din funcție, iar surse politice spun că nu ar exista niciun motiv pentru respingerea propunerii venite din opoziție în ședința de luni.

MAI MULT REALITATEA

Guvernul Poloniei, mesaj către populație în problema ouălor: Nu intrați în panică!

Recent, presa din Polonia a relatat că există o penurie de ouă pe piața poloneză și o creștere a prețurilor acestora, cauzată, printre altele,...

Recomandăm și ...

Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din Dâmbovița. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

S-a dat alarma luni seară, în Dâmbovița, după ce un incendiu a izbucnit într-o gospodărie. O dronă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență a...

Laponia, Maldive și Dubai, destinațiile preferate de români, de Sărbători. Cât costă o vacanță. „Charterele sunt deja pline”

Românii se pregătesc deja pentru vacanțele de iarnă și mulți își vor petrece Sărbătorile departe de casă. Laponia, Maldive și Dubai se află printre...

Via Dobrogeana, traseul turistic de 850 de kilometri care va străbate sud-estul României. Când ar urma să fie gata

Un nou proiect turistic național își propune să valorifice comorile ascunse ale Dobrogei. Inspirat de Via Transilvanica, Via Dobrogeana se va întinde pe un...

ULTIMA ORĂ